Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzȘahul rămâne în centrul investițiilor tot mai consistente pe care grupul Superbet le direcționează către sportul românesc, potrivit unui comunicat de presă.
Cel mai performant și vizibil club de șah din România, CSU ASE, anunță parteneriatul cu grupul Superbet și Fundația cu același nume, ca parte integrantă a strategiei de dezvoltare a șahului în România. Clubul este condus de Tiberiu Georgescu și îi are legitimați pe cinci dintre membrii echipelor naționale de șah – Constantin Lupulescu, Mircea Pârligras, Irina Bulmaga și Alessia Ciolacu, respectiv David Gavrilescu.
În comunicat se precizează: “După ce în 2019, aducea cel mai important turneu internațional de șah, Grand Chess Tour, organizat vreodată în România, Superbet a continuat să investească consistent în creșterea performanței șahiștilor români, cât și în dezvoltarea întregii comunității șahistice de la noi din țară”.
“Dorința de a face performanță și de a duce România pe podiumurile naționale și internaționale a adus Superbet și Fundația Superbet alături de CSU ASE pe care-l consider un vector al creșterii performanței șahistice și al popularizării acestui sport în România”, a declarat Augusta Dragic, președinta Fundației Superbet.
“Datorită rezultatelor obținute, muncii depuse și sportivilor talentați, clubul nostru a câștigat încrederea Superbet, care a decis să investească în șahiștii noștri și în performanța. Împreună vom încerca să cucerim titlurile de campioni naționali atât la masculin cât și la feminine la Superliga României (Oradea) și cu siguranță nu ne oprim aici”, a spus, la rândul său, managerul secției de șah al CSU ASE, Tiberiu Georgescu, Mare Maestru internațional și Lector Universitar Doctor în cadrul Academiei de Studii Economice din București, totodată membru al noii echipe de conducere a FR Șah din septembrie 2021.
Parteneriatul cu CSU ASE este o nouă direcție de acțiune într-un efort mai larg pe care grupul Superbet și Fundația îl fac pentru a face din șah un motor al schimbării generaționale.
Tot de acest an, Fundația Superbet dezvoltă un proiect de popularizare a șahului în grădinițe și în școli – “Șahul – de la învățarea în clasă, la povești de spus acasă – ’The Gambit’”, implementat în parteneriat cu Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională.
Proiectul aduce în România metodologia dezvoltată de Fundația Garry Kasparov și condensată într-un kit de trei manuale. Realizat cu aportul unor mari maeștri de șah și educatori profesioniști, coordonați de către președintele Fundației Kasparov, Michael Khodarkovsky, kit-ul a devenit deja un instrument de învățare în peste 3.500 de școli din SUA și în alte mii din mai multe țări ale lumii.
Fundația Superbet a decis să importe în sistemul educațional românesc metodologia implementată cu succes în SUA, iar primul pas a fost traducerea în limba română a celor 3 volume “Predarea șahului” (“Teaching Chess”), care formează kitul educațional al Fundației Kasparov.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More