Afaceri

SAL-Fin a primit în anul 2019 un număr de 521 de cereri de soluționare alternativă, dublu fata de 2018

SAL-Fin, Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar), structură creată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, a primit în anul 2019 un număr de 521 de cereri de soluționare alternativă, ceea ce reprezintă mai mult decât o dublare a numărului de cereri comparativ cu anul precedent, potrivit unui comunicat. Dintre acestea au fost finalizate 315 litigii, în creștere cu 80% față de anul anterior, când au fost înregistrate 175 litigii soluționate.  

Analiza statistică a acestor date indică faptul că, pentru 90% din cererile transmise spre soluționare, consumatorii au ales procedura de impunere a unei soluții și că, pentru 95% din concilieri, au optat pentru soluționare online.

Cele mai frecvente litigii soluționate în 2019 au apărut ca urmare a diferențelor mari dintre sumele propuse de către asigurători în dosarele de daună și calculele pe care consumatorii le primesc în urma evaluărilor sau constatărilor din unitățile de service, a diferențelor mari între sumele propuse de asigurători și sumele maximale prevăzute în contractele de asigurare, dar și a neplății unor sume datorate pentru închirierea de autoturisme sau lipsa de folosință a acestora, inclusiv penalități cuvenite consumatorilor pentru întârzierile la plata unor despăgubiri.

În acest context, trebuie precizat faptul că, din cazurile soluționate anul trecut, 83% (în creștere cu 10% față de anul 2018) au reprezentat hotărâri/încheieri emise în favoarea consumatorilor.

În urma soluționării alternative a litigiilor, consumatorii au primit în 2019 o sumă totală finală (în general, rezultată în urma unor reevaluări a despăgubirilor acordate) de aproximativ 1,7 milioane de lei, ceea ce inseamna de de circa 6 ori mai mult fata de sumele primite initial.

În cursul anului trecut, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în calitate de autoritate competentă, a confirmat formal că SAL-Fin îndeplinește condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 și de Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor, ce guvernează activitatea entităților de tip SAL, urmând să notifice în acest sens Comisia Europeană.

Obținerea acestei recunoașteri și, implicit, înscrierea SAL-Fin în rețeaua FIN-NET reprezintă un nou pas în consacrarea rolului acestei entități, a utilității ei în sprijinul consumatorilor pieței financiare non-bancare. Dacă din punct de vedere cantitativ rezultatele obținute în anul 2019 au depășit valorile cumulate înregistrate în primii trei ani de activitate, acum avem și o confirmare asupra aspectelor calitative ce definesc activitatea SAL-Fin“, a declarat Claudiu Stănescu, membru coordonator al Colegiului de Coordonare SAL-Fin.

Prin activitatea sa, SAL-Fin realizează pași importanți în demersurile de întărire a stabilității pieței financiare și încearcă să restabilească, prin intermediul unui mecanism extrajudiciar, echilibrul relației consumatori-piață financiară non-bancară.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

5 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

6 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

6 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More