Vicepremierul italian, Matteo Salvini, a declarat că dușmanul real al Europei este Jean-Claude Juncker și birocrația de la Bruxelles, care impune restricții bugetare și deschiderea frontierelor. Bondurile şi acţiunile italiene s-au prăbuşit astăzi.
Stând alături de Marine Le Pen, politician naţionalist francez, la un eveniment de la Roma, Salvini a declarat că alegerile parlamentare europene de anul viitor vor fi o confruntare între cei care se axează pe crearea de locuri de muncă şi cei preocupaţi de impunerea austerităţii cum ar fi Juncker, Preşedintele Comisiei Europene, şi Pierre Moscovici, şeful politicii economice a Uniunii Europene. “Suntem împotriva dușmanilor Europei – Juncker și Moscovici – închiși în buncărul de la Bruxelles”, a spus Salvini, adăugând: “Politica austerității din ultimii ani a dus la creșterea datoriei italiene și a sărăciei în Italia”.
Întrucât administrația italiană a deschis un alt front în campania sa împotriva principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, investitorii au declanșat presiunea, potrivit Bloomberg. Randamentele pe o perioadă de zece ani au trecut, luni, de 3,5 procente pentru prima dată din 2014 și au fost tranzacționate la 3,59 procente, la ora 11:15 în Roma. Indicele bursier FTSEMIB a scăzut la cel mai mic nivel din aprilie 2017. “Spun celor care se gândesc să speculeze economia italiană că își pierd timpul și risipesc bani pentru că nu ne vom lăsa”, a spus Salvini.
Comisia Europeană a declarat că planurile bugetare ale Italiei încalcă regulile comune. În cursul week-end-ului, Comisia Europeană a declarat că este îngrijorată de planurile de deficit bugetar pentru următorii trei ani din Italia.
Vicepremierul Italiei cere imparţialitate din partea agenţiilor de evaluare financiară
Vicepremierul Matteo Salvini şi-a exprimat speranţa că agenţiile de evaluare financiară nu vor avea idei preconcepute faţă de Italia atunci când vor revizui ratingurile lor privind datoria ţării, şi a exclus din nou ieşirea ţării din zona euro, transmite Reuters. Moody’s, care atribuie o perspectivă negativă ratingului Italiei “Baa2”, aştepta ca autorităţile de la Roma să-şi anunţe planurile fiscale înainte de o revizuire a calificativului, prevăzută până la sfârşitul acestei luni. Standard & Poor’s, care atribuie datoriei Italiei un rating “BBB”, cu perspectivă stabilă, ar urma să revizuiască calificativul în data de 26 octombrie. Fitch a confirmat la finele lunii august calificativul pe termen lung atribuit Italiei, dar a modificat perspectiva la negativă, de la stabilă. O retrogradare a ratingului suveran de către una sau mai multe din aceste agenţii de evaluare ar duce ratingul Italiei la un pas deasupra nivelului junk (nerecomandat pentru investiţii), iar o perspectivă negativă nu ar face decât să înrăutăţească lucrurile.
“Sper că nimeni nu va avea idei preconcepute faţă de acest Guvern, sau intenţii ieşite din comun”, a afirmat Salvini, liderul Ligii (extrema dreaptă), într-un interviu acordat RTL. Acesta a adăugat că deciziile agenţiilor de evaluare financiară nu ar trebui folosite pentru a forţa Italia să-şi vândă companiile sale valoroase, cum ar fi grupurile energetice controlate de stat ENI şi ENEL, compania de asigurări Assicurazioni Generali SpA şi operatorul poştal naţional – Poste Italiane.