Tehnologie

Samsung a dezvăluit noi telefoane pliabile pentru a contesta dominaţia Apple pe segmentul premium

Grupul sud-coreean Samsung Electronics a dezvăluit miercuri noi modele de telefoane pliabile, păstrând preţurile la un nivel similar pentru al treilea an la rând, în condiţiile în care încearcă să conteste dominaţia Apple pe segmentul premium, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cel mai mare producător mondial de smartphone este cel care în 2019 a lansat segmentul telefoanelor pliabile, mizând pe faptul că acestea îi vor atrage pe consumatorii care caută un ecran mai mare, pentru a consuma conţinut video, dar pot să şi plieze ecranul şi să menţină dimensiunea dispozitivului la un nivel compact.

Cu toate acestea, telefoanele pliabile rămân un produs de nişă, controlând 5% din piaţa mondială a smartphone-urilor premium, chiar dacă acest segment a crescut rapid de la un nivel de doar 0,3% în 2019, potrivit firmei de cercetare Counterpoint.

Samsung, care în primul trimestru al acestui an a controlat 63% din piaţa telefoanelor pliabile, a lansat miercuri noile Galaxy Z Flip5 şi Galaxy Z Fold5, la preţuri de 999,99 dolari, respectiv 1.799,99 dolari în SUA, similare cu preţurile de lansare ale modelelor din ultimii doi ani.

Noul Flip5 este mai subţire decât modelul de anul trecut şi de asemenea are un ecran mai mare de 3,4 inchi (8,64 centimetri), precum şi o cameră principală cu performanţe îmbunătăţite. Similar, noul Fold5 este şi el mai subţire şi mai uşor decât modelul de anul trecut, beneficiind de asemenea de un management mai bun al căldurii şi un stylus cu 41% mai subţire. Ambele modele utilizează procesoare Snapdragon 8 Gen 2 de la Qualcomm.

Lansarea acestor modele are loc în acest an cu câteva săptămâni mai devreme decât anul trecut, o dovadă în opinia analiştilor că Samsung vrea să le menţină în lumina reflectoarelor pentru o perioadă mai lungă de timp înainte de lansarea următoarei generaţii de telefoane iPhone.

“Concurenţa cu telefoanele iPhone seria 15 este inevitabilă. Consumatorii de produse pliabile migrează din poziţia de primi utilizatori în cea de utilizatori generali, în special în China şi Europa Occidentală”, a apreciat Jene Park, analist la Counterpoint. Din cauza tehnologiilor avansate utilizate la ecranele pliabile, acest model de telefoane este “semnificativ mai scump decât smartphone-urile obişnuite” pentru a fi produse, ceea ce face din preţ principalul obstacol pentru un consumator, a spus Park.

În 2023, piaţa globală a smartphone-urilor pliabile este prognozată să ajungă la 19 milioane de unităţi, în creştere cu 45% faţă de 13,1 milioane în 2022, potrivit Counterpoint.

Grupul american Apple avea în 2022 o cotă de 75% pe piaţa globală a telefoanelor premium, acele dispozitive cu un preţ de peste 600 de dolari, faţă de 16% în cazul Samsung.

Noile telefoane pliabile Samsung vor fi disponibile la vânzare începând din 11 august pe anumite pieţe.

Articole recente

Trina Storage și Allview lansează primul proiect comun din România, deschizând drumul către un portofoliu de capacitate multi-GWh în Europa de Est

Trina Storage, divizia de stocare a energiei, a companiei Trina Solar, a semnat un parteneriat…

5 minute ago

Acțiunile Romgaz au atins la final de luna iulie un nou maxim istoric; compania face investiții  masive în Neptun Deep

Acțiunile Romgaz au crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, fiind unul dintre driverii sectorului…

o oră ago

Royal FrieslandCampina a ajuns la un acord cu Bonafarm Group privind vânzarea operațiunilor din România

Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor…

2 ore ago

Daniel David: Dacă demisia mea ar fi rezolvat situaţia financiară din Educaţie-Cercetare, aş fi anunţat-o demult

Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că a venit la conducerea ministerului ca să ajute şi…

2 ore ago

Rata șomajului a fost, în iunie 2025, de 5,8% (INS)

Rata șomajului, în formă ajustată sezonier, a fost, în iunie 2025, de 5,8%, valoare egală…

2 ore ago

Maspex va prelua controlul asupra Purcari Wineries, în urma subscrierii a peste 71% din acțiuni

Maspex Romania, o companie aparținând Grupului Maspex, a finalizat, prin intermediul Bursei de Valori București,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More