International

Sancţiuni: Parlamentul britanic blochează o vizită a ambasadorului chinez

Responsabilii Parlamentului britanic s-au opus marţi unei vizite a ambasadorului chinez după sancţiunile impuse de Beijing mai multor deputaţi britanici la sfârşitul lunii martie, notează AFP, potrivit Agerpres.

Noul ambasador, Zheng Zeguang, urma să asiste miercuri în cadrul Parlamentului la o reuniune a grupului multipartit pentru China, înainte ca parlamentarii vizaţi de sancţiunile chineze să alerteze instanţele Parlamentului.

“Mă întâlnesc regulat cu ambasadori din întreaga lume pentru a stabili legături durabile între ţările şi parlamentarii noştri”, a declarat într-un comunicat “speakerul” Lindsay Hoyle, care conduce camera inferioară a Parlamentului britanic.

“Dar nu cred că este potrivit să mă întâlnesc cu ambasadorul chinez în Camera Comunelor şi la locul nostru de muncă, în contextul în care ţara sa a impus sancţiuni împotriva unora dintre membrii noştri”, a adăugat el.

“Nu spun că întâlnirea nu poate avea loc, ci doar că nu poate avea loc aici atâta timp cât sancţiunile rămân în vigoare”, a precizat Lindsay Hoyle.

O purtătoare de cuvânt a “speakerului” camerei superioare a Parlamentului, cea a Lorzilor, a confirmat că responsabilii celor două camere au fost de acord că reuniunea ar urma să aibă loc în altă parte din cauza sancţiunilor împotriva parlamentarilor.

Într-un comunicat comun, aceştia din urmă au salutat decizia, considerând că primirea în aceste locuri a ambasadorului chinez ar fi constituit o “insultă la adresa Parlamentului”.

Pe site-ul ambasadei Chinei la Londra, un purtător de cuvânt a subliniat că revine organizatorilor să stabilească locul şi data evenimentului.

El a criticat “acţiunile dispreţuitoare şi laşe ale anumitor indivizi din Parlamentul britanic vizând obstrucţionarea schimburilor normale şi cooperării dintre China şi Regatul Unit”.

Purtătorul de cuvânt a apreciat că sancţiunile impuse de Beijing sunt “dincolo de orice reproş” şi reprezintă “răspunsuri justificate” la sancţiunile britanice bazate pe “dezinformare şi sub pretextul aşa-numitelor încălcări ale drepturilor omului în Xinjiang”.

La câteva zile după ce Londra a impus alături de Statele Unite, Canada şi UE sancţiuni împotriva a patru înalţi responsabili chinezi pentru rolul lor în încălcarea drepturilor omului împotriva minorităţii musulmane uigure, Beijingul a sancţionat la sfârşitul lui martie nouă personalităţi britanice.

Printre acestea se numără parlamentari de prim-plan, ca preşedintele comisiei pentru afaceri externe, Tom Tugendhat, şi fostul lider al partidului conservator Iain Duncan Smith, acuzat de “minciuni” de către regimul chinez.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

3 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

3 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

3 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

3 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

4 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More