International

Sancţiunile impuse de Israel înseamnă ‘un nou război’, declară premierul palestinian

Sancţiunile impuse de Israel Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) reprezintă o tentativă de a o ‘împinge în pragul unei prăpăstii financiare’, a apreciat luni premierul palestinian Mohammad Shtayyeh, denunţând ‘un nou război împotriva poporului palestinian’, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Israelul a anunţat vineri o serie de sancţiuni pentru a face ANP ‘să plătească preţul’ pentru demersul său recent de a solicita ONU să examineze problema ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene.

Noul guvern israelian va reţine în special 139 milioane de shekeli (37,3 milioane de euro) din ceea ce colectează în contul ANP, pentru a le acorda familiilor victimelor atacurilor palestiniene.

De asemenea, executivul va reţine alte fonduri colectate pentru ANP, proporţionale cu cele plătite de aceasta în 2022 familiilor palestinienilor încarceraţi în Israel pentru comiterea de atacuri antiisraeliene şi familiilor celor care au murit în timp ce comiteau atentate antiisraeliene sau în timpul confruntărilor cu armata israeliană în Cisiordania.

‘Aceste măsuri constituie un nou război împotriva poporului palestinian şi împotriva supravieţuirii Autorităţii Naţionale’ palestiniene, a denunţat luni Shtayyeh, înaintea şedinţei săptămânale a guvernului său.

Sancţiunile ‘au unicul scop de a împinge Autoritatea (palestiniană) în pragul unei prăpăstii financiare şi instituţionale’, a insistat el, afirmând că această politică se va sfârşi cu un ‘eşec’.

‘Singura responsabilă pentru declinul său este Autoritatea palestiniană însăşi, care a ales să încurajeze terorismul şi uciderea israelienilor. Nu vom accepta aceasta’, a declarat duminică Bezalel Smotrich, noul ministru de finanţe în guvernul israelian, învestit la 29 decembrie şi considerat cel mai de dreapta din istoria ţării.

‘Atât timp cât Autoritatea palestiniană încurajează terorismul şi este un inamic, care este interesul meu să o ajut să continue să existe?’ a adăugat el în timpul unei conferinţe de presă în faţa familiilor victimelor atacurilor palestiniene.

Israelul a decis, de asemenea, sâmbătă să revoce permisele de intrare pe teritoriul israelian pentru trei responsabili palestinieni, înalţi oficiali ai Fatah, partidul preşedintelui Mahmoud Abbas.

În acelaşi timp, ministrul israelian pentru securitatea naţională, Itamar Ben-Gvir, a dat ordin luni poliţiei să interzică arborarea drapelelor palestiniene în locurile publice, potrivit site-ului israelian Ynet.

‘Am dat ordin astăzi poliţiei israeliene să facă să fie respectată interdicţia arborării oricărui drapel OEP (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei) care arată identificarea cu o organizaţie teroristă în sfera publică şi de a opri orice incitare împotriva statului Israel’, a anunţat Ben-Gvir pe Twitter, conform site-ului citat.

Articole recente

Patru medialii de aur pentru România la Olimpiada Internaţională de Informatică

Patru elevi români au obşinut medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică din Bolivia,…

28 de minute ago

EBA: Băncile din UE pot face faţă unui şoc economic, determinat de tensiunile comerciale şi geopolitice

Băncile din UE sunt suficient de puternice pentru a face faţă unui şoc economic, determinat…

30 de minute ago

Ministrul Muncii: În pachetul doi, vom avea o creştere consistentă a amenzilor pentru munca la negru pe care le poate primi un angajator/ Mie munca la negru mi se pare o formă clară de exploatare

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă majorări importante ale amenzilor pentru firmele care plătesc angajaţi fără…

3 ore ago

Viktor Orban se pregăteşte de alegeri dificile şi promite funcţionarilor publici subvenţii pentru locuinţe

Ungaria intenţionează să acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru locuinţe…

3 ore ago

Nazare: Rămânem în alertă în perioada următoare, pentru asigurarea unei implementări cât mai eficiente a setului 1 de măsuri

Pachetul 1 de măsuri fiscal-bugetare, care a intrat în vigoare vineri, a fost necesar pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More