International

Săptămâna de lucru de patru zile un ”succes covârşitor” în Islanda

Testele pilot derulate în Islanda cu privire la săptămâna de lucru de patru zile au fost “un succes covârşitor” şi au determinat mulţi angajaţi să facă trecerea la un program mai scurt de muncă, susţin cercetătorii, informează BBC, potrivit Agerpres.

În cursul unor teste derulate între 2015 şi 2019, angajaţii au fost plătiţi la fel pentru un program mai scurt de lucru. Cercetătorii susţin că, în pofida diminuării programului de lucru, productivitatea a rămas la fel sau chiar s-a îmbunătăţit în majoritatea posturilor de lucru.

Mai multe alte teste similare se derulează în prezent la nivel mondial, în Spania şi de către grupul Unilever în Noua Zeelandă.

În cazul Islandei, testele efectuate de Reykjavík City Council şi guvernul naţional au inclus peste 2.500 de angajaţi, adică aproximativ 1% din populaţia activă. Numeroase locuri de muncă au fost incluse în acest teste, inclusiv grădiniţe, birouri, furnizori de servicii publice şi spitale.

Mulţi dintre cei care au participat la acest studiu au făcut trecerea de la o săptămână de lucru de 40 de ore la una de 35 sau 36 de ore, precizează cercetătorii de la centrul britanic de reflexie Autonomy şi de la Association for Sustainable Democracy (Alda) din Islanda.

Testele au determinat sindicatele să renegocieze programele de lucru, iar acum 86% din forţa de muncă din Islanda fie a făcut trecerea la un program de lucru mai scurt pentru aceeaşi plată, fie va dobândi dreptul de a face acest lucru, susţin cercetătorii.

Angajaţii au declarat că s-a simţit mai puţin stresaţi şi mai puţini afectaţi de burnout, iar sănătatea lor s-a îmbunătăţit, la fel şi echilibrul dintre muncă şi viaţa personală. În plus, angajaţii au spus că au putut petrece mai mult timp cu familie lor, pentru hobby-uri şi pentru a-şi îndeplini sarcinile domestice.

“Acest studiu arată că cel mai mare experiment derulat la nivel mondial cu privire la o săptămână de lucru mai scurtă în sectorul public este un succes covârşitor după toate standardele. Arată că sectorul public este pregătit pentru a fi pionierul unei săptămâni de lucru mai scurte, iar alte guverne pot învăţa unele lecţii”, a declarat directorul de cercetare de la Autonomy, Will Stronge.

Spania analizează şi ea posibilitatea unei săptămâni de lucru de patru zile pentru companii, unul dintre motive fiind şi provocările ridicate de pandemia de coronavirus.

De asemenea, producătorul de bunuri de larg consum Unilever a demarat şi el un program-pilot în cadrul căruia a oferit angajaţilor săi din Noua Zeelandă posibilitatea de a scurta programul de lucru cu 20%, fără ca recompensele lor să fie diminuate.

Articole recente

Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis alături de Laura Vicol şi alte persoane, scapă din nou de controlul judiciar şi poate părăsi România

Omul de afaceri Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis, alături de Laura Vicol şi alte…

28 de minute ago

Fondurile de pensii au cumpărat 40% din emisiunea de obligațiuni în lei a Primăriei București din aprilie (desprepensiiprivate.ro)

Fondurile de pensii au cumpărat 40% din emisiunea de obligațiuni în lei a Primăriei București,…

32 de minute ago

Reţele Electrice România lansează o licitaţie de până la 465 milioane lei pentru lucrări în reţelele de distribuţie

Reţele Electrice România a lansat pe platforma electronică de achiziţii publice SEAP o licitaţie publică…

44 de minute ago

Victor Stănilă, avocat: Provocările de guvernanță corporativă vor modela viitorul BVB

Anul 2025 marchează 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București (BVB). Instituția Bursei…

50 de minute ago

Preşedintele Letoniei cere accelerarea construirii gardurilor de protecţie la frontierele cu Rusia şi Belarus

Preşedintele Letoniei, Edgars Rinkevics, a îndemnat la o construcţie mai rapidă a gardurilor de protecţie…

50 de minute ago

This website uses cookies.

Read More