International

Şapte ţări europene cer Israelului să ridice blocada asupra Fâşiei Gaza

Şapte ţări europene au cerut Israelului “să revină asupra politicii sale actuale” din Gaza şi să-şi ridice “imediat” blocada în privinţa ajutoarelor pe fondul unei situaţii umanitare catastrofale din teritoriu, informează sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

Liderii Islandei, Irlandei, Luxemburgului, Maltei, Sloveniei, Spaniei şi Norvegiei au declarat într-un comunicat comun difuzat vineri că “nu vor tăcea în faţa catastrofei umanitare provocate de om care are loc sub ochii noştri în Gaza”.

“Facem apel la guvernul Israelului să revină imediat asupra politicii sale actuale, să se abţină de la operaţiuni militare ulterioare şi să ridice complet blocada, permiţând ca un ajutor umanitar sigur, rapid şi nestingherit să fie distribuit în toată Fâşia Gaza de către actorii umanitari internaţionali”, se arată în declaraţie.

“Peste 50.000 de bărbaţi, femei şi copii şi-au pierdut viaţa. Mulţi alţii ar putea muri de foame în zilele şi săptămânile următoare, dacă nu se iau măsuri imediate”, au avertizat aceştia.

Liderii europeni au condamnat totodată “escaladarea în creştere în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est, cu violenţa sporită a coloniştilor, extinderea aşezărilor ilegale şi intensificarea operaţiunilor militare israeliene”.

“Strămutarea forţată sau expulzarea poporului palestinian, prin orice mijloace, este inacceptabilă şi ar constitui o încălcare a dreptului internaţional. Respingem orice astfel de planuri sau încercări de schimbare demografică”, au insistat liderii europeni.

Cei şapte lideri au cerut, de asemenea, ca organizaţiile umanitare să fie “sprijinite şi să li se acorde acces sigur şi nestingherit”, precum şi “tuturor părţilor să se angajeze imediat, cu o urgenţă reînnoită şi cu bună-credinţă, în negocierile privind încetarea focului şi eliberarea tuturor ostaticilor”.

“Aceasta este baza pe care putem construi o pace durabilă, justă şi cuprinzătoare, bazată pe implementarea soluţiei cu două state. Vom continua să sprijinim dreptul poporului palestinian la autodeterminare şi să lucrăm în cadrul Naţiunilor Unite şi cu alţi actori… pentru a merge mai departe pentru a obţine o soluţie paşnică şi durabilă”.

Scrisoarea a fost dată publicităţii în timp ce Israelul a început o nouă ofensivă majoră în Fâşia Gaza.

“IDF a început să efectueze lovituri ample şi să mobilizeze trupe pentru a obţine controlul operaţional în zonele din Gaza, în ultima zi”, a declarat armata israeliană vineri seară.

Armata israeliană a apreciat că “acest lucru face parte din pregătirile pentru extinderea operaţiunilor şi îndeplinirea obiectivelor războiului – inclusiv eliberarea ostaticilor şi destructurarea organizaţiei teroriste Hamas”.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More