Categories: Fără categorie

Sărmaş: Companiile româneşti au ratat şansa de a se transforma digital ieftin; IT-iştii sunt extrem de scumpi,preţul supravieţuirii trebuie plătit

Companiile româneşti au ratat şansa de a se transforma digital ieftin, astăzi IT-iştii sunt extrem de scumpi, dar preţul supravieţuirii trebuie plătit, consideră Sabin Sărmaş, preşedintele Comisiei de IT&C din Camera Deputaţilor.

Acesta a participat luni, la Constanţa, la evenimentul prilejuit de lansarea proiectului “Digital UP – Dezvoltarea Antreprenorială pentru IMM-uri”, de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

“Digitalizare înseamnă supravieţuire. Companiile româneşti au ratat şansa de a se transforma digital ieftin, astăzi IT-iştii sunt extrem de scumpi, dar preţul supravieţuirii trebuie plătit. Cred că avem această şansă: o parte din mecanismele din PNNR care se adresează mediului privat pot fi un bun vehicul de transformare digitală a României. Avem aceşti experţi care ştiu să digitalizeze companiile non-IT, pentru că ele sunt baza economiei digitale. Nu companiile din IT sunt baza economiei digitale, ci transformarea digitală a companiilor care există deja pe piaţa din România. Asta înseamnă digitalizare: supravieţuire. Cine nu se transformă digital nu va supravieţui”, a subliniat Sabin Sărmaş, potrivit Agerpres.

Un obiectiv esenţial al conferinţei de lansare a proiectului a fost informarea antreprenorilor locali privind necesitatea transformării digitale a afacerilor, lămurirea unor concepte, informarea privind activitatea autorităţilor şi sprijinul pe care-l pot obţine antreprenorii pe traseul digitalizării, a semnalat Cristina Chiriac, preşedinta CONAF.

“Când vine vorba să înţelegem conceptul de digitalizare, am observat că avem cu toţii noţiuni diferite. Chiar dacă România este codaşă la multe categorii, este şi de datoria noastră să schimbăm statisticile Uniunii Europene. Astfel, am venit cu această provocare, pentru că am înţeles că acest proces de transformare poate fi un instrument extrem de util, dacă este suficient de bine înţeles. Trebuie să aducem în faţa autorităţilor soluţii punctuale pentru o dezvoltare sustenabilă a unui potenţial uriaş pe care inteligenţa românească îl are” a declarat Cristina Chiriac.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a remarcat necesitatea digitalizării în toate domeniile, a reamintit faptul că sunt fonduri din PNNR care pot finanţa digitalizarea şi a felicitat conducerea CONAF pentru iniţiativa creării proiectului Digital UP.

“Necesitatea digitalizării nu este bine înţeleasă, nici în mediul economic, nici în administraţiile publice şi locale. Cred că acum, cu această ocazie, dumneavoastră demonstraţi pragmatic ce înseamnă digitalizare. Având atâţia oameni cu experienţă în domeniu, profesionişti, cred că este un început care va da semnalul că în România acest fenomen de digitalizare va fi introdus în absolut orice zonă, fie ea economică, socială sau politică. Am garanţia că acest proiect va fi o reuşită deoarece este implementat de CONAF”, a declarat Mihai Lupu.

La rândul său, Marius Poşa, subsecretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a declarat că există încă o nevoie de înţelegere corectă a digitalizării, a avantajelor acesteia atât în mediul privat, cât şi în spaţiul public şi apoi de o colaborare amplă între reprezentanţii mediului de afaceri şi cei ai administraţiei.

“Digitalizarea nu se poate face decât într-o simbioză între mediul privat şi administraţia publică. Puşi împreună la masă, aceşti doi actori pot să dea o soluţie, altfel va fi un dialog al surzilor”, a declarat Poşa.

După Constanţa, proiectul va ajunge pe 19 octombrie la Braşov şi pe 2 noiembrie la Iaşi.

“Digital UP – Dezvoltarea Antreprenorială pentru IMM-uri” reprezintă un proiect naţional iniţiat de CONAF şi susţinut de Vodafone Business.

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin este cea mai puternică confederaţie din România ce reuneşte interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen şi egalităţii de şanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, care deschide orizonturi de colaborare şi cooperare atât pe plan intern cât şi internaţional. CONAF are în componenţa sa 2 federaţii, 10 patronate, 5 asociaţii, 19 sucursale şi peste 3.000 de companii.

Articole recente

Petrișor Peiu (senator AUR): „Nicușor Dan și Ilie Bolojan, nu-i umiliți pe români, nu îl primiți pe șeful OMV!“

AUR cere președintelui și premierului să nu umilească poporul român primindu-l pe șeful companiei OMV…

10 secunde ago

Economia la mâna deficitului (opinie Florin Cîțu)

Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…

26 de minute ago

Peste 10 ţări au majorat impozitele pentru bănci în 2024, susţine OCDE

Peste zece ţări au introdus sau au majorat taxele existente deja, percepute în mod specific…

45 de minute ago

BT acordă peste 10 milioane de euro companiei Pinum, pentru o fabrică de ultimă generație

Banca Transilvania finanțează compania Pinum cu peste 10 milioane de euro, susținând dezvoltarea unuia dintre…

o oră ago

Alegerile parlamentare din Republica Moldova și ieșirea din defensivă a României (Iulian Mareș)

Atacul cu drone rusești întreprins în urmă cu două zile în spațiul aerian polonez a…

o oră ago

Eazy Asigurări face clarificări: suntem o companie 100% românească, cu autorizație locală și prezență fizică pe teritoriul României

Eazy Asigurări respinge categoric orice asociere cu societăți străine care operează în România fără sediu…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More