Update articol:

Şase automarfare cu peste 100.000 kilograme de deşeuri oprite să intre în Romania, prin punctele de Trecere a Frontierei Borş şi Vărşand

Poliţiştii de frontieră de la Oradea, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad, nu au permis intrarea în ţară a şase mijloace de transport încărcate cu peste 100.000 de kilograme de deşeuri, constând în textile, plastic, carton şi haine second hand, pentru care şoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale. ”În data de 18.06.2021 şi 19.06.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş şi Vărşand au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a şase automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii textile, plastic, carton şi haine second hand de la diferite societăţi comerciale din Italia, Belgia, Suedia, Germania şi Austria pentru firme din România”, transmit reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General Bucureşti şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. ”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu textile, plastic, carton şi haine second hand într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege. În total, în cele patru vehicule erau transportate 100.950 de kilograme de deşeuri”, mai arată sursa citată. În toate cazurile, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Poliţiştii de frontieră de la Oradea, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad, nu au permis intrarea în ţară a şase mijloace de transport încărcate cu peste 100.000 de kilograme de deşeuri, constând în textile, plastic, carton şi haine second hand, pentru care şoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

”În data de 18.06.2021 şi 19.06.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Borş şi Vărşand au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a şase automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii textile, plastic, carton şi haine second hand de la diferite societăţi comerciale din Italia, Belgia, Suedia, Germania şi Austria pentru firme din România”, transmit reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General Bucureşti şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu textile, plastic, carton şi haine second hand într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege. În total, în cele patru vehicule erau transportate 100.950 de kilograme de deşeuri”, mai arată sursa citată.
În toate cazurile, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd