Therme București, cel mai mare centru de wellness din Europa organizează, în perioada 7-27 octombrie, cea de-a 6-a ediție a celui mai mare festival al saunelor din lume și unicul de acest gen din România – Sauna Fest 2024. Printre premierele acestui eveniment se numără și prezența, pentru prima dată în România, a celui mai bun maestru Aufuss din lume, Michael Niedermair, câștigătorul Aufguss WM 2024.
Timp de 21 de zile, saunele tematice Therme devin scenele celor mai spectaculoase show-uri de saună susținute de cei mai buni Maeștri Aufguss din lume. Ediția din acest an aduce 80 de maeștri din 18 țări și dublează numărul spectacolelor, față de anul trecut. De asemenea, cu ocazia acestui eveniment, vor fi inaugurate încă două saune noi în zona Elysium, cu o capacitate totală de peste 120 locuri – Ad Astra și A Terra.
Ce aduce nou Sauna Fest 2024?
În premieră, Sauna Fest 2024 adună la un loc peste 80 de Maeștri Aufguss internaționali, care vor pune în scenă peste 500 de show-uri în saună, în cele 21 de zile ale celui mai mare festival al saunelor din lume. Cei 80 maeștri vor fi ghizii participanților într-o călătorie a simțurilor, prin tehnici deosebite ce combină natural storytellingul cu teatrul, muzica și sauna.
Timp de 21 de zile, experți ai saunelor din 18 țări: Belgia, Danemarca, Cehia, Polonia, Germania, Slovacia, Slovenia, Olanda, România, Italia, Marea Britanie, Croația, Ucraina, Japonia, SUA, Canada, Estonia, Bosnia și Herțegovina, vor susține reprezentații unice pentru publicul din România. Lista de invitați și programul complet sunt disponibile pe www.therme.ro
Un alt punct de atracție al Sauna Fest 2024 îl reprezintă saunele tematice, fiecare având propriul univers de relaxare: Bavaria, Provence, Hollywood, Alhambra, Amazon, Himalaya. La acestea se adaugă cele 2 saune noi, Ad Astra si A Terra, construite de la zero cu ocazia ediției cu numărul 6 a Sauna Fest, ce suplimentează capacitatea celui mai mare ansamblu de saune din România cu 120 locuri. Capacitatea totală simultană a saunelor Therme ajunge, astfel, la 470 locuri.
“Popularitatea internațională a ediției anterioare Sauna Fest și recunostința pe care am primit-o din partea clienților pentru experiențele trăite, ne-a motivat să pregătim, în 2024, o ediție și mai amplă și mai memorabilă față de cea din 2023. Am crescut numărul maeștrilor Aufguss internaționali invitați, am extins numărul și varietatea experiențelor la peste 500, pentru a ne asigura că ediția din acest an va fi mai spectaculoasă și mai intensă ca niciodată! Suntem bucuroși să îi avem la Therme București, în premieră, pe cei mai buni maeștri de saună din lume” , a declarat Cosmin Cîrîc, Wellness Director Therme București.
Devenit deja un eveniment de referință pe plan internațional, Sauna Fest aduce anul acesta un număr record de spectacole și maeștri, fiind singurul festival din lume care dedică 21 de zile exclusiv acestei arte. Numărul mare de Maeștri Aufguss internaționali invitați vine la pachet cu un număr record de show-uri de saună, care se traduce printr-un spectacol de saună din oră în oră, începând de la primele ore ale dimineții și până seara târziu. Vizitatorii sunt astfel așteptați să descopere de ce acest festival a câștigat recunoaștere globală, participând la ritualuri inovatoare în cele mai impresionante decoruri.
Aufguss = spectacol, emoție și sănătate prin toți porii la plus 70 de grade Celsius
Cunoscute în toată lumea pentru efectele lor benefice asupra sănătății, precum îmbunătățirea sistemului cardio-vascular, a capacității pulmonare și a sistemului imunitar, saunele au apărut în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Finlanda și au rămas până în prezent un adevărat refugiu pentru relaxare, detensionare, echilibrare și răsfăț.
Ritualul Aufguss este o tehnică specială prin care un maestru wellness folosește bulgări de gheață cu uleiuri esențiale naturale pentru a răspândi apoi aburul din saună cu ajutorul unui prosop, al unui evantai sau steag. Un Aufguss Show – ceea ce vizitatorii vor experimenta la Sauna Fest – este un spectacol aparte în care maeștrii se folosesc de muzică, dans și povești inspiraționale pentru a reda adevărata emoție și culoare a unui ritual creat pentru simțuri.
Therme București este cel mai mare complex de wellbeing la nivel european, construit greenfield, pe un areal de 250.000 de mp, având o suprafață totală indoor de peste 34.000 mp și o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor. Centrul găzduiește cea mai mare grădină botanică din România, cu peste 880.000 plante vii, și dispune de cea mai mare plantație de palmieri din Europa, cu peste 1.500 de exemplare.