Burse/Investitii

Saxo Bank:  Fed și Brexit – în fruntea agendei de săptămâna aceasta

Ultima încercare a lui May de a salva planul său cu Brexitul captează atenția în această săptămână în privința evoluției GBP, în timp ce USD se află în defensivă înaintea întâlnirii de miercuri a FOMC, în care se pune accentul pe politica legată de QT și ceea ce va urma.

Dolarul american a încheiat săptămâna trecută în defensivă, în timp ce EURUSD s-a întors cu încetinitorul din săptămâna precedentă – una de de scădere. În altă ordine de idei, dolarul american a scăzut în anticiparea unei cristalizări a discursului ”dovish” al Rezervei Federale, piața urmărind în acestă săptămână un set de “materiale de ghidaj”. Asta ar putea însemna mai puține creșteri de dobânzi în acest an și ar oferi o mai mare relaxare politică.

Având în vedere cât de mult s-au schimbat așteptările și măsura în care piețele de asseturi s-au bucurat de avantajele oferite de Fed, nu prea ne putem aștepta la un ton relaxat. Cel mai evident semnal de avertizare, un semnal agresiv din perspectiva QT, ar fi să nu avem nicio creștere de dobândă în 2019.

Cum tranzacționăm?

Short pe EURNOK ar fi o idee, deși preferăm să vindem cu jumătate din poziții înainte de întâlnirea de joi a Băncii Norvegiei.

USD pare a fi din ce în ce mai tranzacționat pentru o slăbire tactică ulterioară, probabil prin intermediul EURUSD și AUDUSD, însă există riscuri evidente mari în jurul reuniunii FOMC miercuri.

Lăsând întâlnirea FOMC deoparte, săptămâna aceasta se va dovedi, de asemenea, crucială pentru Brexit, pentru că May țintește un vot final asupra planului său, fie azi, fie mâine, fără să se organizeze alt vot, deși e limpede că se va confrunta cu o înfrângere. Atenția se concentrează mai nou nu doar pe eurosceptici, care se tem că nu vor reuși niciodată să obțină un Brexit în cazul în care planul May eșuează, dar și asupra voturilor DUP care au un rol critic.

Dacă premierul May va putea să obțină Brexitul în următoarele două zile, acest lucru ar trebui să ofere un impuls puternic imediat, deoarece va elimina incertitudinea pe termen scurt, chiar dacă opoziția laburistă ar putea încerca să facă apel la un referendum. Vom avea, probabil, o zi lungă azi și o incertitudine și mai lungă, care nu oferă un semnal clar pentru lira sterlina. Desigur, zilele lui May sunt numărate dacă ea nu reușește să obțină nimic săptămâna asta.

EURUSD a inversat complet tentativele de trecere a unui prag inferior, însă trebuie să treacă de obstacolul ședinței FOMC de mâine, pentru a merita o atenție suplimentară de la investitorii bullish. Rețineți linia de trend descendentă; ar fi util ca potențialul de creștere să vadă o creștere a indicilor PMI din zona euro în acest sfârșit de săptămână.

John J Hardy, director analiza FX Saxo Bank

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More