Banci

Scandal mediatic privind prezenţa lui Mugur Isărescu, mâine, în Parlament

Daniel Zamfir: Guvernatorul BNR este obligat să vină la Comisia economică din Senat * Dan Suciu, BNR: Guvernatorul BNR Mugur Isărescu nu a decis dacă se va prezenta sau nu marţi la comisiile parlamentare, dar senatorul Daniel Zamfir trebuie să răspundă acuzaţiilor de abuz în serviciu

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost invitat mâine, la Comisia economică din Senat, de către senatorul ALDE Daniel Zamfir, însă se pare că şeful Băncii Centrale nu a decis dacă se va prezenta sau nu la audieri. Invitaţia transmisă guvernatorului BNR a iscat un întreg scandal mediatic, care a adus în discuţie acuzaţii foarte grave.   

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a declarat: “Avem două teme majore de discutat: una cu privire la raportul de sfârşit de an, pe care l-a întocmit Banca Naţională, în care atrage atenţia că în România e foarte redusă intermedierea financiară, cea mai redusă din Europa, şi că perspectivele sunt sumbre, în sensul că intermedierea financiară va scădea. Al doilea subiect pe care vrem să-l discutăm cu guvernatorul e subiectul legat de procedura de fixing, de modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei”.

Senatorul ALDE a spus că guvernatorul Băncii Naţionale este obligat să vină la comisie, având în vedere că Parlamentul numeşte Consiliul de Administraţie al BNR.

“L-am invitat şi la sfârşitul anului trecut, mi-a spus că nu e potrivită perioada să vină, acum începe o nouă sesiune parlamentară, nu văd de ce nu vine. L-am văzut şi pe domnul Suciu (n.r. – purtătorul de cuvânt al BNR) declarând că nu e obligat domnul Isărescu să vină la comisie. Ba da, este obligat să vină la comisie. Avem şi o decizie a Curţii în sensul acesta, dar, dincolo de decizia Curţii, e un lucru elementar de funcţionare a democraţiei – Parlamentul României numeşte Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale, Parlamentul României are dreptul, în timpul mandatului CA al BNR, să ceară explicaţii, să ceară informaţii, să audieze, să se lămurească în legătură cu situaţii care apar în legătură cu mandatul acelui CA al BNR. Nu poţi să aduci argumentul ăsta că nu eşti obligat să vii sau nu vrei să vii. Eu cred că am depăşit în societatea românească, după episodul Kovesi, abordarea asta primitivă: nu vreau să vin, eu sunt stat în stat. Nu se poate aşa ceva”, a arătat Daniel Zamfir, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, la audierea de marţi sunt invitaţi şi membrii Comisiei de buget-finanţe din Senat.

Tot astăzi, Daniel Zamfir a declarat, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că guvernatorul BNR Mugur Isărescu nu va reușit să evite „la infinit” audierea în comisiile de specialitate și a precizat că nu-l sperie amenințările cu DNA, după ce purtătorul de cuvânt al băncii centrale a spus că senatorul trebuie să clarifice o acuzatie de abuz in serviciu.

„E jalnic! Nu mai ştiu ce motive să inventeze să fugă de audiere. La începutul săptămânii trecute spuneau că a crescut cursul valutar din cauza chemării la parlament a guvernatorului, ulterior că nu e obligat să vină, iar acum, ar veni dacă nu aş fi comis eu vreun abuz în serviciu că mi-am permis să îi invit și pe colegii de la Comisia de Buget şi pe ministrul finanțelor. Eu am mai fost amenințat de BNR cu sesizarea DNA când am inițiat legea darii în plată, ca atare nu ma surprinde și nici nu ma sperie amenințările lui Isărescu. Tot ce pot să vă asigur e că nu va reuși la infinit sa evite prezența la audiere. Chiar și cei de la BNR, care se comportă ca stat în stat, sunt obligați să răspundă în fața Parlamentului”, a spus Daniel Zamfir.

 

Dan Suciu, Purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat că Guvernatorul BNR Mugur Isărescu nu a decis dacă se va prezenta sau nu marţi la comisiile parlamentare, la invitaţia senatorului Daniel Zamfir, care trebuie să răspundă acuzaţiilor de abuz în serviciu. „Invitaţia care a venit la BNR este semnată de dl Zamfir în calitate de preşedinte al Comsiei Economice, iar din partea Comisie Finanţe Bănci este aceeaşi semnătură, a dlui Zamfir, care nu reprezintă Comisia care ocupă direct de BNR. Aşa că până să meargă BNR la vreo Comisie în care să vorbească de aşa-zise abuzuri, ar trebui că răspundă dânsul la acuzaţia de abuz în serviciu pe care a ridicat-o un senator membru al Comisiei de Finanţe Bănci, pentru că nu a respectat procedura de convocare. În plus, în spaţiul public dl Zamfir acuză BNR de o aşa zisă manipulare a ROBOR, un non subiect, o temă falsă la care BNR a dat toate detaliile. Înainte de orice, trebuie clarificate toate aceste chestiuni din partea expeditorului invitaţiei, şi să nu se creeze aşteptări nerealiste. BNR este deschisă la un dialog clar şi onest, dar în acest context riscă să creeze mai multă confuzie”.

 

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

6 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

6 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

6 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

8 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

9 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More