International

Schimbările climatice reprezintă pentru UE “cea mai mare problemă”, consideră comisarul european pentru energie

Comisarul european pentru energie şi locuinţe, Dan Jorgensen, a descris joi schimbările climatice drept “cea mai mare problemă” cu care se confruntă Uniunea Europeană, mai mult decât războiul din Ucraina sau războiul comercial provocat de taxele vamale americane, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

“Schimbările climatice reprezintă probabil cea mai mare problemă cu care ne confruntăm. Desigur, avem un război pe continent, dar sunt încrezător că se va ajunge în curând la pace, avem relaţii transatlantice stranii şi războaie comerciale în desfăşurare, dar, dacă situaţia se va stabiliza, vom găsi soluţii” pentru aceste dispute comerciale, a spus comisarul european, vorbind la deschiderea la Bruxelles a conferinţei anuale asupra eficienţei energetice.

În opinia sa, creşterea temperaturilor şi consecinţele care decurg de aici vor avea un impact mai semnificativ decât alte probleme globale majore. “Din păcate, schimbările climatice vor continua să fie până la sfârşitul vieţii noastre cea mai mare problemă pentru noi toţi cei prezenţi în această sală. Şi nu este ceva ce s-ar putea întâmpla în viitor, ci se întâmplă chiar acum şi are consecinţe catastrofice: inundaţii, secete, incendii forestiere, oameni care mor”, a insistat comisarul Dan Jorgensen, un politician social-democrat danez.

Pe lângă diminuarea emisiilor de carbon şi a combaterii astfel a schimbărilor climatice, el a menţionat de asemenea o miză geopolitică a creşterii eficienţei energetice europene, în sensul că va împiedica Rusia să folosească din nou energia ca armă împotriva UE, care şi-a redus dependenţa faţă de sursele de energie ruseşti, parţial prin creşterea ponderii energiilor regenerabile şi prin economisirea a circa 15 miliarde de metri cubi de gaz. În paralel, blocul comunitar a crescut şi importurile de gaze naturale lichefiate (GNL), achiziţionate în special din SUA şi care sunt mai scumpe decât gazul natural rusesc livrat prin conducte, ceea ce a crescut preţul energiei şi a diminuat competitivitatea industriei europene.

Totuşi, “creşterea eficienţei energetice are un potenţial enorm de economii” şi de aducere a energiei la preţuri accesibile, a continuat comisarul european, admiţând că unul din zece cetăţeni europeni este expus riscului de “sărăcie energetică”, iar iarna trecută au fost circa 47 de milioane de persoane care nu şi-au putut “încălzi în mod adecvat” locuinţele în statele UE.

Creşterea eficienţei energetice necesită investiţii, dar acestea “se amortizează şi se amortizează rapid”, estimează acelaşi comisar european, cu argumentul că un euro investit în eficienţa energetică se traduce prin economii de patru euro în numai câţiva ani, un randament care poate ajunge la 12 euro în cazul gospodăriilor, prin urmare în opinia sa “potenţialul este enorm”.

Articole recente

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

19 minute ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

23 de minute ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

42 de minute ago

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

56 de minute ago

Sorin Grindeanu: Mecanismul prin care s-a folosit fondul de rezervă a fost propus de ministrul Finanţelor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…

o oră ago

Qatar condamnă cu fermitate “atacul laș al Israelului”; „Israelul își asumă întreaga responsabilitate”: Netanyahu

Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More