Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOlaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz
Consiliul Central al Evreilor din Germania a criticat luni abţinerea Berlinului de la votul asupra rezoluţiei privind Gaza în Adunarea Generală a ONU, în timp ce cancelarul Olaf Scholz a apărat duminică decizia guvernului său, potrivit DPA, precizează Agerpres.
“Când vine vorba de asta la ONU, Germania, dintre toate ţările, nu are o poziţie clară împotriva relativizării terorii Hamas”, a declarat Josef Schuster, preşedintele Consiliul Central al Evreilor din Germania, pentru ziarul Bild.
El s-a plâns, de asemenea, că “ura faţă de evrei şi ostilitatea faţă de Israel izbucnesc din nou în Germania”. Acest lucru se întâmplă în mod deschis pe străzi, în săli de curs sau teatre, a spus el, adăugând că nu se aştepta la evoluţiile din Germania din ultimele săptămâni.
“Uneori nu recunosc această ţară”, a declarat Schuster.
În timpul unei vizite în Nigeria, Scholz a spus că Germania “a muncit din greu pentru a obţine o decizie a Adunării Naţiunilor Unite care să fie realistă pentru situaţie”.
“Deoarece nu am reuşit, ne-am abţinut”, a afirmat el duminică.
Principala problemă a negocierilor a fost să nu se ignore “că a fost o agresiune, o agresiune brutală ucigaşă a Hamas care a omorât o mulţime de oameni, copii, bebeluşi, bunici, doar pentru un atac terorist”, a subliniat Scholz.
“Acest lucru nu poate fi acceptat şi vom fi foarte clari în sprijinirea Israelului pentru a-şi apăra securitatea”, a adăugat el.
Rezoluţia ONU, adoptată vineri cu o majoritate de două treimi, condamnă toate violenţele împotriva civililor israelieni şi palestinieni, solicită eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor civililor “deţinuţi ilegal” şi solicită acces umanitar neîngrădit în Fâşia Gaza.
De asemenea, solicită o “încetare a focului umanitară imediată şi durabilă”, care să conducă la o “încetare a ostilităţilor”. Nu include o condamnare fără echivoc a terorii Hamas ca declanşator al războiului.
O sută douăzeci de ţări au votat pentru rezoluţie, 45 s-au abţinut, iar 14 au fost împotrivă. Statele occidentale ale Uniunii Europene şi G7 nu au găsit o linie comună. În timp ce Franţa şi Spania au votat pentru rezoluţie, Germania, Marea Britanie şi Italia s-au abţinut.
SUA, împreună cu mai multe state UE mai mici, cum ar fi Austria, Republica Cehă şi Ungaria, au votat împotriva rezoluţiei.
Ambasadorul Israelului în Germania, Ron Prosor, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de votul Germaniei şi a cerut Berlinului să-i sprijine în mod clar ţara în cadrul Naţiunilor Unite.
“Avem nevoie de sprijinul Germaniei la ONU”, a declarat Prosor sâmbătă. Abţinerea de la vot “pentru că nu poţi spune direct că Hamas este responsabilă pentru acest masacru crud nu este suficientă”, a criticat el.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More