International

Scholz: Doresc să mulţumesc României pentru reacţia fermă pe care a avut-o la invazia rusă în Ucraina

Cancelarul german, Olaf Scholz, a mulţumit, marţi, României pentru reacţia “fermă” pe care a avut-o la invazia rusă în Ucraina.

El a avut o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu, care efectuează o vizită de lucru la Berlin.

“Ţările noastre au relaţii extrem de bune şi strânse. Minoritatea germană din România şi comunitatea din ce în ce mai numeroasă de români din Germania sunt punţi de legătură foarte importante între societăţile noastre şi în interiorul acestora. Şi relaţiile noastre economice sunt îmbucurătoare. Volumul comerţului bilateral a atins anul trecut cifre record. Aşa cum probabil vă puteţi imagina, astăzi am discutat mai ales despre situaţia privind politica de securitate pe Flancul estic al NATO şi despre următorul summit NATO, de la Vilnius, de săptămâna viitoare. În primul rând, doresc să mulţumesc explicit României pentru reacţia fermă pe care a avut-o la invazia rusă în ţara vecină, Ucraina. România are o contribuţie remarcabilă prin primirea a nenumăraţi refugiaţi din Ucraina, prin asistenţa acordată în contextul livrărilor de ajutoare în Ucraina şi al exporturilor de cereale prin intermediul European Solidarity Lanes”, a declarat Scholz, într-o conferinţă de presă comună cu Ciolacu.

El a adăugat că şi susţinerea acordată de România la consolidarea Flancului estic al NATO este “una exemplară”.

“România este un aliat şi partener important şi de încredere. Unitatea dintre parteneri în alianţa transatlantică este un aspect decisiv, acum şi în viitor. În acest context, ne uneşte dorinţa de a crea o pace echitabilă şi durabilă pentru Ucraina şi stabilitate şi securitate în Europa. Sunt deosebit de impresionat de solidaritatea României cu Republica Moldova, care se oglindeşte în numărul mare de ajutoare şi de prestaţii acordate Republicii Moldova. România şi Germania sunt aliaţi fiabili, parteneri strânşi şi prieteni buni. Vom aprofunda în continuare colaborarea noastră”, a menţionat cancelarul german.

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

o oră ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

o oră ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

o oră ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

o oră ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

o oră ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More