Resurse naturale

Scurgere de petrol în Marea Neagră, în zona oraşului rus Novorossiisk

O scurgere de petrol în apele de pe coasta rusă a Mării Negre survenită în weekend s-a extins pe o suprafaţă de circa 80 de kilometri pătraţi şi este mult mai mare decât s-a estimat iniţial, au declarat miercuri cercetători de la Academia de Ştiinţe a Rusiei (RAN), pe baza unor imagini din satelit, transmite Reuters.

Scurgerea provine de la petrolierul sub pavilion grecesc Minerva Symphony şi s-a produs în terminalul Iujno-Ozereievka, lângă Novorossiisk, a anunţat Consorţiul conductei petroliere caspice, care deţine acest terminal.

Acest consorţiu, care transportă petrol din Kazahstan, a transmis luni că o scurgere de circa 12 metri cubi de petrol s-a răspândit pe 200 de metri pătraţi în apa mării, adăugând că a fost pusă rapid sub control şi nu reprezintă vreo ameninţare pentru oameni sau fauna marină.

Însă miercuri institutul de cercetări din spaţiu al RAN a anunţat că imaginile captate din satelit şi studiate de către doi cercetători arată că scurgerea de petrol acoperă o suprafaţă mult mai mare.

”Conform calculelor lor (…), suprafaţa poluării cu petrol în momentul captării imaginii de către radar a ajuns la circa 80 de kilometri pătraţi”, notează academia rusă pe website-ul său. De asemenea, adaugă aceasta, ”pata de petrol se întindea de la ţărm către largul mării pe o distanţă de 19 kilometri pe data de 8 august”, potrivit Agerpres.

Vicepremierul rus Victoria Abramcenko, în a cărei atribuţii intră şi problemele ecologice, a dispus organismului statal de mediu să evalueze amploarea şi impactul scurgerii de petrol.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

4 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More