Educație Financiară

Se lansează Finexpert, proiect european – cursuri gratuite pentru sute de specialiști în financiar

Fundatia Institutul de Studii Financiare, în calitate de beneficiar, implementează în perioada 1 octombrie 2024 – 30 Septembrie 2027 proiectul cu titlul ”FINEXPERT – Program integrat de formare pentru specialiștii din domeniul financiar – cod SMIS 317838, finanțat în baza Contractului de finanțare nr. 7101/11.09.2024, potrivit unui comunicat.

În data de 12 noiembrie 2024, Institutul de Studii Financiare va organiza Conferința de lansare a proiectului „FINEXPERT – Program integrat de formare pentru specialiștii din domeniul financiar”. Evenimentul va avea loc la Hotel JW Marriott, Sala Oradea, începând cu ora 14.00.

Valoarea totală a proiectului este de 4.956.371,18 Lei, din care finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, din Fondul Social European Plus – prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 reprezintă 1.982.548,47 Lei, iar cea din bugetul național reprezintă 2.973.822,71 Lei.

Obiectivul general vizat de implementarea proiectului este sprijinirea dezvoltării sustenabile a domeniului financiar din România (bancar și nebancar) prin furnizarea unui pachet integrat de servicii de informare, consiliere și formare profesională pentru un număr de 608 profesioniști din domeniu, afectați de evoluțiile tehnologice rapide și de schimbarea constantă a cerințelor pe piața forței de muncă.

Grupul țintă al proiectului este compus din 608 specialiști din domeniul financiar (bancar și nebancar), cu domiciliul/reședinta în Regiunea București-Ilfov, din care minim 50% femei.

Proiectul include activități de informare și conștientizare, activități de consiliere precum și activități de formare profesională atât pentru managerii de la toate nivelurile, cât și pentru angajații din domeniul financiar. Sunt prevăzute, de asemenea, activitățile tranversale de management de proiect și informare-publicitate.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More