Update articol:

Se va aplica studiul de piață al notarilor publici începând cu anul 2025 pentru impozitarea clădirilor? (opinie Adrian Vascu)

Adrian Vascu,  Senior Partner Veridio

Vă amintiți, cred, povestea cu OG 16/2022 care prevedea ca valorile impozabile ale clădirilor să fie stabilite conform studiilor de piață ale notarilor publici („grilele notarilor”).

Vă mai amintiți că prevederea a iscat o mulțime de discuții, majoritatea bazate pe imposibilitatea aplicării unitare a unui asemenea sistem.

Ca urmare a acestor discuții, s-a amânat (prorogat) intrarea în vigoare a acesteia până la 1 ianuarie 2025, care era un termen îndepărtat la acel moment.

Iată însă, că acel termen se aproprie, și unele primarii consideră că măsura va intra în vigoare cu certitudine,  astfel încât cer deja contribuabililor o mulțime de informații și documente.

Iată un tip de mesaj transmis de primăria Rm Vâlcea:

«Referitor la centralizatorul (model anexat prezentei) pe care vi l-am transmis și având în vedere prevederile punctelor 106-116 din Ordonanța de Guvern nr. 16 din 15 iulie 2022, aprobată prin Legea nr. 370 din 20 decembrie 2022 pentru modificarea și completarea legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar- fiscale coroborate cu Studiul de piață privind valorile proprietăților imobiliare  din Județul Vâlcea, a fost schimbat modul de determinare a valorii impozabile a clădirilor, care, începând cu 01.01.2025, se va face exclusiv pe baza valorilor cuprinse în Studiile de piață notariale, acestea introducând elemente de noutate în stabilirea valorilor impozabile și criterii diferite față de cele existente, precum și în conformitate cu prevederile art. 58 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, vă solicităm, să prezentați documente justificative de natură: schițe cadastrale, extrase de carte funciară, planuri de situație și amplasament, autorizații de construire, procese verbale de recepție, memorii tehnice, acte translative ale dreptului de proprietate etc., din care să rezulte caracteristicile cuprinse în centralizatorul anexat pentru clădirile deținute de (…) pe raza Municipiului Rm. Vâlcea.      

Precizăm că în urma verificării documentelor existente la dosarul fiscal nu au fost regăsite toate elementele necesare aplicării prevederilor legale de mai sus”. 

Consider că aceste solicitări sunt premature și că nu ar trebui să supună  contribuabilii, sub nicio formă, în acest moment, la un efort considerabil în colectarea acestor documente, din cel puțin următoarele considerente:

1. Motivul pentru care a fost aplicată prorogarea în anul 2022 nu a fost înlăturat, astfel încât nu există nici un argument suplimentar că ce nu s-a putut aplica în anul 2022 se va putea aplica în anul 2025.

2. Ministerul de Finanțe nu a prezentat încă un punct de vedere oficial privind eventualele măsuri referitoare la această prorogare astfel încât, în absența unei garanții certe, că prevederile de mai sus vor fi aplicate întocmai, eforturile la care sunt supuși contribuabilii sunt extrem de mari și inutile.

3. Este foarte probabil că în acest an să fie finalizată analiza în curs realizată de experții Băncii Mondiale care vor oferi o posibilă soluție privind stabilirea valorilor impozabile în România (cel puțin pentru proprietățile rezidențiale).

4. Doar după ce aceste informații vor apărea se va contura dacă se va schimba ceva din sistemul actual sau va mai apărea o perioadă de amânare până la identificarea unei soluții valabile pe termen lung.

În opinia mea, acea soluție nu va fi niciodată referențierea studiilor de piață.

Chiar dacă e de apreciat, atitudinea anticipativă a primăriei Rm Vâlcea și poate și a altor UAT-uri din țară, care pe principiul „să ne facem vara sanie și iarna car” au început „pregătirea contribuabililor”,  consider că orice acțiune concretă de colectare a unor asemenea informații va putea avea loc, doar după ce decizia privind ce se va întâmplă începând cu anul 2025, va fi una oficială, finală, și clar explicată metodologic. Trebuie așteptat minim pragul calendaristic –  30 iunie- respectiv perioada de 6 luni înainte de aplicarea unei noi măsuri.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025