Fără categorie

Sebastian Burduja: 12 companii puternice au răspuns apelului SAPE pentru studiul de fezabilitate la Tarnița-Lăpuștești; SAPE prelungeşte consultarea încă două săptămâni

Într-un termen foarte scurt, 12 companii puternice din țară și din străinătate au răspuns apelului SAPE în cadrul consultării de piață privind studiul de fezabilitate pentru investiția de la Tarnița-Lăpuștești, anunţă ministrul Energiei Sebastian Burduja.

Acesta salută decizia SAPE de a prelungi consultarea cu încă 2 săptămâni, pentru a putea avea cât mai multe date utile. (Vezi aici https://www.sape-energie.ro/consultari-de-piata/market-consultation-announcement/ )

Într-un  interviu pentru Agerpres, Sebastian Burduja a spus: “Tarnița-Lăpuștești este un proiect strategic pentru România şi asta o spune Transelectrica, nu o spun doar eu, pentru că avem probleme tot mai mari din perspectiva echilibrării sistemului, pentru că se adaugă noi capacităţi în zona de producţie de energie verde – solar, eolian – capacităţi de producţie cu o volatilitate mare, când bate soarele, de exemplu, se produce destul de mult. Avem prosumatorii, care au o putere instalată astăzi de aproximativ 900 de megawaţi, spre un gigawatt, şi cred că anul viitor ne vom îndrepta spre 1,5 gigawaţi. Şi atunci, când ai aceste vârfuri, ai nevoie să echilibrezi, pentru că nu întotdeauna consumul este în echilibru cu producţia.

Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti, în general, aceste centrale cu pompaj sunt exact soluţia pentru problema asta şi ele rentează astăzi chiar mai mult decât acum 10-20 de ani, pentru că nevoia de echilibrare a sistemului a crescut. Există piaţa zilei următoare, există piaţa de echilibrare şi procesele care se vor întâmpla acolo sunt mult mai rentabile decât erau acum 10-20 de ani.

Am lansat o consultare de piaţă prin compania SAPE, ei sunt gestionarii acestui proiect. Au un parteneriat şi cu Hidroelectrica, unde există specialişti care s-au mai ocupat de această temă şi vizăm să închidem această consultare de piaţă în maximum două-trei săptămâni. (…) Proiectul  a suscitat un interes mare din partea investitorilor, inclusiv investitori străini. Important acum e să finalizăm studiu de fezabilitate la nivelul anului 2023. Ultimul studiu serios datează de acum mai bine de 10 ani de zile şi datele în teren s-au schimbat. Pe baza unui studiu de fezabilitate serios, pe care ne dorim să îl avem gata la finalul anului 2024, investiţia poate intra în etapa următoare, să se contracteze serviciile de proiectare detaliată, să spunem, şi execuţia lucrării.

Genul acesta de proiecte durează destul de mult, până la 10 ani de zile. În Elveţia s-a inaugurat recent o hidrocentrală cu acumulare prin pompaj similară şi a durat 14 ani. Dar noi ne vom strădui ca, având un studiu de fezabilitate foarte bine făcut, să putem să visăm la un orizont de timp de şapte-opt ani în care să terminăm această investiţie.

Este importantă şi pentru că în orizontul 2031-2032, unităţile 3-4 de la Cernavodă ar trebui să fie gata. Ele produc în bandă şi atunci ai o flexibilitate mult mai mică în sistem să reglezi această producţie ca să o ţii în echilibru cu consumul. Şi de aceea vom putea utiliza Tarniţa-Lăpuşteşti şi poate alte proiecte de acest tip pentru a asigura echilibru în sistem şi siguranţa sistemului energetic naţional”.

View Comments

Articole recente

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

10 minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

o oră ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

3 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More