Tehnologie

Sebastian Burduja: În lipsa Codului comunicaţiilor, nu pot fi lansate procedurile pentru licitaţia 5G

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat luni că în lipsa Codului comunicaţiilor nu pot fi lansate procedurile pentru licitaţia 5G.

“Codul comunicaţiilor, ştiţi bine, a fost sesizat cu privire la neconstituţionalitatea sa la Curtea Constituţională. Curtea a publicat decizia, cred, în 10 iunie. El s-a întors în Parlament şi a trecut de prima Cameră, cred că este Camera Deputaţilor. Are şanse să treacă şi de Camera decizională. În lipsa acestui Cod al comunicaţiilor, procedurile nu pot fi lansate. ANCOM le are pregătite, m-am asigurat de acest lucru în discuţiile cu dânşii, dar nu putem să le lansăm până nu ştim exact care este cadrul de reglementare şi acesta este într-adevăr definit de acest Cod al comunicaţiilor”, a arătat el în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Ministrul a menţionat că există un termen legal care trebuie să treacă până la promulgarea proiectului, interval în care nu poate fi exclusă o nouă sesizare la Curtea Constituţională.

“Aşteptăm termenul de sesizare, pentru că poate fi din nou sesizată Curtea Constituţională a României. Deci, este un termen legal care trebuie să treacă până când acest proiect legislativ va fi promulgat. De îndată ce va fi promulgat, noi suntem pregătiţi cu aceste proceduri să poată fi publicat”, a spus el.

Întrebat dacă mai poate fi îndeplinit jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) privind demararea licitaţiei 5G până la 30 iunie, ministrul a replicat că va fi îndeplinit pentru cererea de plată.

“Rămâne de văzut. Cu siguranţă, pentru cererea de plată aferentă acestui jalon, el va fi îndeplinit fără doar şi poate. (…) Pentru că este un ecart între cererea de plată, depunerea cererii de plată şi jaloanele aferente Q2-ului. Cum s-a întâmplat şi acum: s-a depus o cerere de plată pentru Q1. Deci, cererea de plată vine la câteva luni distanţă de aceste jaloane şi în dialogul cu Comisia Europeană, ei ştiu toate aceste aspecte, noi suntem foarte transparenţi şi lucrăm foarte îndeaproape şi le explicăm”, a menţionat Burduja.

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

2 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

2 ore ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

2 ore ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More