Deputatul Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei, lansează petiția națională „Hidroenergia salvează România”, prin care solicită deblocarea urgentă a hidrocentralelor aflate în stadiu avansat de execuție și declararea acestora ca proiecte de securitate națională. Burduja a depus în luna decembrie un proiect de lege în acest sens.
Petiția poate fi semnată la adresa: burduja.ro/hidroenergia-salveaza-romania
- Miliarde investite, producție zero, sabotaj total
România are în prezent mai multe hidrocentrale finalizate în proporție de 55-98%, care nu produc energie electrică din cauza blocajelor administrative și juridice. Printre acestea se numără: Amenajarea Hidroenergetică Bumbești-Livezeni (Râul Jiu) — peste 90% finalizată (treapta Dumitra – 98%); Hidrocentrala Răstolița — barajul finalizat, stația finalizata, lipsește doar „defrișarea” zonei unde va fi lacul de acumulare, care a mai fost defrișată acum zeci de ani (stadiu 98%); AHE Cerna-Belareca, Surduc-Siriu și Pașcani.
Aceste proiecte, începute înainte de 1989, au fost blocate în instanțe de către organizații de mediu precum Declic și Bankwatch, așa cum Greenpeace încearcă în mod constant să blocheze exploatarea gazului românesc din Marea Neagră.
Ce cere petiția:
- Ministerul Mediului să excepteze IMEDIAT toate hidrocentralele aflate în stadiu avansat de execuție de la procedura interminabilă de evaluare a impactului asupra mediului prevăzută de Legea nr. 292/2018.Situația de criză și interesul public major prevalează asupra oricărei birocrații.
- Parlamentul României să adopte în regim de urgență o LEGE SPECIALĂ prin care proiectele hidroenergetice neterminate să fie declarate, prin lege, PROIECTE DE SECURITATE NAȚIONALĂ.Această lege trebuie să permită finalizarea lucrărilor prin derogare de la procedurile standard, așa cum s-a făcut pentru gazoducte sau autostrăzi. Trebuie să tăiem nodul gordian al avizelor cu sabia legii! Proiectul de lege a fost deja inițiat de Sebastian Burduja, a fost depus în decembrie 2025 și este disponibil aici: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=22900.
- Ministrul Mediului să înceteze blocajul instituțional:Solicităm să nu mai ceară avize suplimentare, studii redundante și reevaluări de impact pentru proiectele istorice deja evaluate. Hidroelectrica trebuie lăsată să pună în funcțiune turbinele, nu să plimbe hârtii prin instanțe.
„Securitatea energetică a României este nenegociabilă. Nu ne mai putem permite să tratăm barajele strategice cu indiferență în fața unui sabotaj sistematic din partea a 2-3 asociații de mediu, care au o agendă proprie. Aceasta servește, din păcate, interesele adversarilor României, care doresc să ne țină dependenți de resursele lor energetice.
Avem nevoie de curaj, de patriotism și de acțiune imediată. Nu mai acceptăm scuze, nu mai acceptăm studii peste studii care durează decenii, în timp ce betoanele turnate se degradează și apa curge nefolosită la vale.
A refuza finalizarea acestor lucrări este un act de sabotaj la adresa Statului Român. Am identificat singura soluție posibilă în contextul național și european pentru deblocarea imediată și finalizarea urgentă a lucrărilor: declararea lor ca obiective de securitate națională. Este vorba de până la 700 de MW în grupuri flexibile, care ar intra pe vârfurile de consum, cu potențialul de a reduce importurile scumpe ale României cu 20-30%”, a declarat Sebastian Burduja.
„România are un potențial hidroenergetic subexploatat la doar 55-60% din capacitate. Hidroenergia este cea mai ieftină sursă de energie curată și sigură. Dacă vrem facturi mai mici și securitate energetică, trebuie să finalizăm urgent hidrocentralele începute”, a adăugat acesta.
De ce contează:
- Hidroenergia reprezintă cea mai ieftină sursă de energie pentru consumatori;
- Hidroagregatele pot echilibra rapid sistemul energetic național, contribuind la creșterea rezilienței sistemului și la reducerea semnificativă a importurilor scumpe;
- Barajele nefinalizate nu pot prelua viiturile, crescând riscul de inundații catastrofale.
Link petiție: https://burduja.ro/hidroenergia-salveaza-romania