Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa cec.ro
MInisterul Finanțelor, acționarul principal al CEC Bank, nu i-a mai prelungit mandatul de președinte lui Radu Ghețea, locul lui fiind luat de secretarul de stat din Finanțe Valentin Mavrodin, care conduce și operațiunile Trezoreriei, potrivit HotNews.ro.
Schimbarea se poate vedea pe site-ul CEC Bank, unde la poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie apare numele lui Valentin Mavrodin.
De asemenea, nici Gheorghe Carabasan, vicepreşedinte CEC Bank, nu mai face parte din conducere.
Ghețea a condus CEC Bank timp de 12 ani, începând din 2007, potrivit zf.ro. Până anul trecut, el a fost atât CEO cât şi preşedintele Consiliului de Administraţie.
În 2018, ministerul Finanţelor, acţionarul unic, a decis să despartă cele două funcţii.
Pentru poziţia de CEO, adică director executiv, a fost adus Laurenţiu Mitrache, cel care a condus Leumi Bank şi Volksbank România, iar Radu Gheţea a preluat poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Recent, numele lui Ghețea a fost invocat de senatorul Daniel Zamfir, în legătură cu ancheta parlamentară asupra manipulării Robor.
Radu Ghețea a caracterizat drept „fantasmagorică” declarația senatorului Daniel Zamfir care a scris, pe Facebook, că “președintele Asociației Române a Băncilor, dl. Ghețea, a sunat în 2013 la Consiliul Concurenței și a cerut închiderea investigației în legătură cu manipularea ROBOR-ului!”
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
This website uses cookies.
Read More