International

Secretarul general al NATO a anunţat că ţinta de cheltuieli stabilită în 2014 a fost în cele din urmă atinsă

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunţat marţi că Alianţa a îndeplinit ţinta de cheltuieli stabilită în urmă cu 11 ani, de 2% din PIB cheltuieli pentru apărare, în contextul în care liderii statelor membre se pregătesc să participe la suumitul de la Haga săptămâna viitoare, relatează dpa, potrivit Agerpres.

În condiţiile în care Portugalia şi Canada s-au angajat să cheltuie 2% din PIB pentru apărare în acest an, întreaga alianţă respectă acum ţinta de 2%, a declarat Rutte pe marginea reuniunii G7 din Canada. El a numit asta “o veste cu adevărat bună”.

Cu toate acestea, din cauza presiunii preşedintelui american Donald Trump, se aşteaptă ca alianţa cu 32 de membri să cadă de acord asupra unei noi ţinte de cheltuieli pentru apărare de cel puţin 3,5% din PIB în summitul de două zile de la Haga, care începe pe 24 iunie.

O proporţie de 1,5% din PIB ar urma de asemenea să fie alocată pentru cheltuieli legate de apărare, precum cele de infrastructură, ceea ce ridică totalul la 5% din PIB, ţintă pentru care Trump s-a pronunţat de multă vreme.

Preşedintele SUA a criticat în mod repetat ceea ce consideră cheltuielile insuficiente pentru apărare ale aliaţilor europeni şi ale Canadei şi a ameninţat chiar cu retragerea ţării sale din NATO în mai multe rânduri.

Singurul stat membru NATO care nu este afectat direct de solicitările lui Trump este Islanda, întrucât insula nu are o armată proprie şi de aceea este exclusă din statisticile NATO privind cheltuielile pentru apărare.

Germania a atins ţinta de 2% din PIB, stabilită în 2014, pentru prima dată anul trecut. Singura ţară membră care a depăşit 3,5% din PIB cheltuieli pentru apărare este Polonia.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

o oră ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

o oră ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

2 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

2 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

2 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More