Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJens Stoltenberg
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat marţi reluarea negocierilor cu Turcia privind aderarea Suediei şi a Finlandei, menţionând înregistrarea de progrese în acest dosar blocat de Ankara, informează AFP, potrivit Agerpres.
Finalizarea aderării celor două ţări nordice este “o prioritate de vârf, iar noi facem progrese”, a declarat secretarul general al NATO, aflat în vizită în Suedia până miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul Ulf Kristersson.
Suedia, asupra căreia se concentrează obiecţiile Turciei,”şi-a respectat angajamentele” adoptate în iunie anul trecut, la Madrid, faţă de Ankara şi “a sosit timpul să se finalizeze procesul de ratificare”, a insistat Jens Stoltenberg.
Din cei 30 de membri ai alianţei nord-atlantice, doar Turcia şi Ungaria nu au ratificat încă aderarea celor două ţări.
În urma unei crize diplomatice cauzate de arderea unui Coran de către un extremist de dreapta anti-islam la Stockholm la începutul lunii ianuarie, Ankara a suspendat negocierile deja complicate. Discuţiile se vor relua joi, la Bruxelles, aşa cum a anunţat Ankara la sfârşitul lunii februarie.
“M-am întâlnit recent cu preşedintele turc Erdogan şi mă bucur că a fost de acord să reia întâlnirile trilaterale” cu Suedia şi Finlanda, a spus Stoltenberg.
În ceea ce priveşte Ungaria, a cărei promisiune de ratificare a stârnit îngrijorări din cauza numeroaselor întârzieri din ultimele luni, dezbaterea a început săptămâna trecută în parlamentul de la Budapesta.”Mă aştept ca procesul să fie finalizat rapid”, a spus secretarul general al NATO.”Întrebarea nu este dacă Suedia va intra în alianţă, ci când”, a asigurat el.
Prim-ministrul suedez a anunţat un vot al Parlamentului pentru a valida în avans intrarea în alianţă.
Marţi, o delegaţie de parlamentari ungari a efectuat o vizită la Stockholm. Budapesta sprijină aderarea Suediei la NATO, dar politicienii suedezi trebuie să înceteze să răspândească “minciuni” despre Ungaria, inclusiv critici “nefondate” asupra eşecurilor statului de drept, a declarat şeful delegaţiei, Csaba Hende, membru al partidului premierului naţionalist Viktor Orban.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More