Update articol:

Secretarul general al NATO avertizează Europa şi Statele Unite împotriva ”izolaţionismului”

Jens Stoltenberg Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, intenţionează să avertizeze joi Europa şi Statele Unite împotriva tentaţiei “izolaţionismului”, într-un discurs care va marca sfârşitul mandatului său în fruntea Alianţei, în cadrul unui eveniment organizat joi de German Marshall Fund, la Berlin, relatează AFP, potrivit Agerpres.

După zece ani în fruntea NATO, fostul premier norvegian îşi încheie mandatul pe 1 octombrie şi urmează să fie înlocuit de un alt fost şef de guvern, olandezul Mark Rutte.

“S-au ridicat voci de ambele maluri ale Atlanticului pentru a cere Americii şi Europei să pornească pe căi diferite (…) Izolaţionismul nu va garanta securitatea nimănui”, va declara Stoltenberg în acest discurs, din care NATO a făcut publice extrase.

“Concentrarea asupra intereselor naţionale pe termen scurt în detrimentul cooperării pe termen lung nu ne va aduce beneficii”, avertizează Stoltenberg.

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, şi-a criticat în repetate rânduri aliaţii europeni, acuzându-i că sunt “răi platnici”, ajungând chiar până în punctul încât să ameninţe că îi va abandona în faţa unui atac al Rusiei dacă nu vor contribui suficient la finanţarea NATO.

“Relevanţa Alianţei Nord-Atlantice a fost pusă sub semnul întrebării. Ea a fost considerată ca fiind divizată, învechită, în moarte cerebrală. Însă realitatea este că NATO este puternică, unită şi mai importantă ca oricând”, mai subliniază Stoltenberg în ultimul său discurs în calitate de şef al NATO.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (30/10/2025)

Convocator completat AGA din 20/21 noiembrie 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/10/2025)

Notificare BCR - Indice de alocare, alocare si pretul ofertei publice initiale de vanzare actiuni Cris-Tim Family Holding S.A.

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (30/10/2025)

Detalii teleconferinta rezultate T3 2025

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (30/10/2025)

Detalii teleconferinta rezultate T3 2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (30/10/2025)

Hotarari AGA O 30.10.2025