International

Secretarul general al ONU a pledat pentru ca situaţia dramatică din Haiti să fie o prioritate internaţională

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut sâmbătă comunităţii internaţionale, la Port-au-Prince, să facă din “drama” haitienilor o “prioritate”, deplângând “ezitările” de a se trimite o forţă internaţională care să ajute poliţia, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Trebuie să punem Haiti pe harta vieţii politice internaţionale şi să punem tragedia poporului haitian ca prioritate de prim ordin a comunităţii internaţionale”, a pledat Antonio Guterres la finalul unei vizite de “solidaritate” de câteva ore, prima pe care o întreprinde în această ţară săracă din Caraibe în calitate de secretarul general al ONU.

“Am întâlnit haitieni şi haitiene şi am simţit toată epuizarea unei populaţii care se confruntă de prea mult timp cu o cascadă de crize şi condiţii de viaţă nesustenabile”, a spus el, spunând că “a ascultat strigătul lor de ajutor”.”Nu este momentul să uităm Haiti”, a insistat el, după ce s-a întâlnit cu prim-ministrul Ariel Henry, cu lideri ai partide politice şi membri ai societăţii civile.

Antonio Guterres a cerut în special Consiliului de Securitate, care urmează să discute din nou situaţia în luna iulie,”să autorizeze desfăşurarea imediată a unei forţe internaţionale de securitate robuste”.

El a transmis în octombrie acest apel din partea lui Ariel Henry pentru o forţă non-ONU menită să sprijine o forţă de poliţie copleşită de violenţa bandelor care nu încetează să se răspândească. La nouă luni de la acest apel, apelul continuă să rămână fără răspuns. În timp ce câteva ţări au indicat că sunt pregătite să participe, niciuna nu s-a oferit voluntar să conducă o astfel de operaţiune într-o ţară care a suferit de pe urma multiplelor intervenţii străine.

“Fac apel la statele care au capacitatea de a oferi o forţă de securitate robustă să nu mai ezite şi să fie gata să urmeze o decizie a Consiliului de Securitate”, a insistat Antonio Guterres.
“Fiecare zi contează. Dacă nu acţionăm acum, instabilitatea şi violenţa vor avea un impact de durată asupra a generaţii de haitieni”, a pledat liderul onusian.

Declaraţii care duc cu gândul la “ororile” descrise în această săptămână de directoarea executivă a UNICEF Catherine Russell, care a calificat situaţia actuală ca fiind “mai rea ca niciodată”.”O fetiţă de 11 ani mi-a spus cu cea mai dulce voce că cinci bărbaţi au prins-o pe stradă. Trei au violat-o. Era însărcinată în opt luni când am vorbit şi a născut peste câteva zile”, a spus ea.

Aproape jumătate din populaţie, 5,2 milioane de persoane dintre care circa trei milioane de copii, are nevoie de asistenţă umanitară.

Ajutorul umanitar nu este însă suficient pentru a satisface aceste nevoi. De aceea Antonio Guterres a făcut apel la comunitatea internaţională: “Este o chestiune de solidaritate, dar este şi o chestiune de justiţie morală”. El a cerut, de asemenea, revenirea “la ordinea democratică cât mai curând posibil”, cerând tuturor “să treacă peste interesele personale şi să facă concesii pentru a facilita apariţia unei viziuni comune şi a unui drum electoral viabil şi credibil”.

În Haiti nu au mai avut loc alegeri din 2016, iar Ariel Henry, numit prim-ministru cu doar 48 de ore înainte ca ultimul preşedinte, Jovenel Moise, să fie asasinat în iulie 2021, se confruntă cu întrebări cu privire la legitimitatea sa.

După Haiti, Antonio Guterres s-a îndreptat spre Trinidad şi Tobago pentru summitul ţărilor din Comunitatea Caraibe (CARICOM) la care este aşteptat să participe şi secretarul de stat american Antony Blinken pentru a discuta dosarul haitian. 

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

6 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

6 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

7 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

7 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More