Politica

Sector 1: Amenzi de 160.000 de lei, aplicate Romprest de Poliţia Locală

Poliţia Locală a sancţionat compania Romprest Service în luna iunie cu amenzi de 160.000 de lei, potrivit Primăriei Sectorului 1.

“Compartimentul Protecţia Mediului din cadrul Poliţiei Locale a aplicat, în perioada 1 iunie-7 iunie 2021, sancţiuni contravenţionale Companiei Romprest Service în valoare totală de 160.000 de lei. Cele mai mari sancţiuni, în valoare de 60.000 de lei şi de 80.000 de lei, au fost pentru nerespectarea notificărilor autorităţii contractuale aplicate în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Asta după ce Poliţia Locală a indicat Companiei Romprest Service locaţiile exacte pentru ridicarea depozitelor de deşeuri, iar aceasta nu s-a conformat”, menţionează autoritatea locală.

Pe lângă aceste amenzi, au mai fost aplicate ale patru contravenţii în cuantum total de 20.000 de lei pentru nerespectarea programului de salubrizare menţionat în contractul de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1. Aceste amenzi au fost aplicate în baza HCGMB 120/2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, a adăugat Primăria Sectorului 1, potrivit Agerpres.

Articole recente

Germania trimite avioane de vânătoare după ce un avion militar rus survolează Marea Baltică

Forțele aeriene germane afirmă că „forța de alertă rapidă” a primit ordin de la NATO…

5 ore ago

Iluzia inflației (Florin Cîţu)

Explozia prețurilor în România nu este un fenomen întâmplător. Dincolo de șocurile externe și de…

5 ore ago

Trump spune că familia Murdoch ar putea fi partenerii potențiali în tranzacția TikTok

Președintele Donald Trump a declarat într-un interviu difuzat duminică că magnatul conservator al mass-media Rupert…

5 ore ago

Regatul Unit, Canada și Australia au recunoscut Statul Palestina

Regatul Unit, Australia și Canada au recunoscut oficial duminică Statul Palestina, în ajunul unor anunțuri…

5 ore ago

Aeroporturile europene se grăbesc să repare sistemele de check-in după un atac cibernetic major

Unele dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, inclusiv Heathrow din Londra, cel mai aglomerat…

8 ore ago

Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Ministerul estonian de Externe a anunţat duminică că o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More