Update articol:

Sector 1: Impozite majorate cu 100 – 500% pentru proprietarii a 15 clădiri degradate

Sector 1: Impozite majorate cu 100 – 500% pentru proprietarii a 15 clădiri degradate
 - poza 1

Consilierii locali ai Sectorului 1 au aprobat, marți, impozite majorate cu 100 – 500% pentru proprietarii a 15 clădiri aflate într-o stare avansată de degradare.

Impozitele au fost mărite în funcție de starea de degradare și de gradul de periculozitate pentru cetățeni.

‘La orice final de an, avem această supraimpozitare pentru toți cei care aleg să nu dea curs solicitării noastre de a-și reabilita fațadele. Vom continua și cu terenurile aflate în paragină, pentru că noi nu putem avea o comunitate dacă nu își respectă fiecare obligațiile’, a spus primarul Sectorului 1, Cristian Tuță, în debutul ședinței.

Pe de altă parte, consilierul local Cristian Nicolaescu (USR) a atras atenția asupra faptului că reabilitarea unor clădiri vechi presupune investiții semnificative. În acest sens, el a sugerat ca autoritățile locale să acorde credite cu dobândă mică, astfel încât proprietarii să poată realiza lucrările necesare.

‘Sunt costuri foarte mari. Primăria nu îi ajută nici cu actele. Le punem un impozit pe care majoritatea… fie nu îl plătesc, fie dau în judecată această hotărâre. (…) Pe oamenii aceștia cu clădiri de patrimoniu sau foarte vechi îi aruncăm în brațele dezvoltatorilor imobiliari’, a susținut el.

Edilul a replicat că în sector există două tipuri de clădiri: unele aflate în paragină și ale căror fațade reprezintă ‘un pericol public’, iar altele nefinalizate. El a menționat că măsura impozitării nu este ‘abuzivă’ și nu este aplicată rapid, astfel încât proprietarul are la dispoziție 7-8 luni pentru a lua măsurile necesare.

‘Avem foarte multe schelete de clădiri în Sectorul 1, care din diverse motive – fie că au avut niște autorizații nelegale… – însă impozitarea este un proces asupra bunului deținut. Și tot ce are cadre și tavan poate fi considerat construcție. Propunerea este să mărim aceste impozite, pentru ca cei care le au în administrare să nu le ignore. Eu cred că aici trebuie să facem pași rapizi, să îi notificăm pe toți. Vă dau un exemplu celebru: Casa Radio. Proprietarii nu plătesc impozit pe construcție, pentru că ea nu a fost edificată, însă cadrul legal permite’, a mai spus primarul.

El a menționat că primăria lucrează la mecanisme prin care să îi susțină financiar pe cei care au probleme în gestionarea proprietății. Pe de altă parte, a subliniat că pentru primărie, în momentul de față, prioritară este reabilitarea blocurilor de locuințe. A

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie