Categories: Fără categorie

Şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Capitalei pentru prelungirea măsurilor dispuse în contextul pandemiei

Comitetul Municipiului Bucureştiului pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) are, sâmbătă, o şedinţă pentru prelungirea măsurilor dispuse în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.

“În principiu vor fi menţinute măsurile actuale, cu derogările prevăzute în HG 432/2021, derogări pentru ziua de 30 aprilie şi pentru nopţile de Paşte şi de Ramazan”, a precizat, vineri, prefectul Capitalei, Alin Stoica, potrivit Agerpres.

Incidenţa de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori comunicată de GCS vineri pentru Bucureşti a fost de 4,15.

Pe 10 aprilie, CMBSU a adoptat o hotărâre conform căreia pe 23 aprilie, în vinerea dinaintea Floriilor, magazinele sunt deschise în Capitală până la ora 20,00 şi a prelungit măsurile dispuse deja.

Printre acestea se numără:

* Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 – 5,00 în zilele de luni până joi şi în intervalul orar 20,00 – 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulate la cel mult 7,5/1.000 de locuitori.

* Programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 5,00 – 18,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În zilele de luni – joi, programul poate fi desfăşurat în intervalul orar 5,00 – 21,00, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 7,5/1.000 locuitori. Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 – 5,00 în zilele de luni până joi, respectiv 18,00 – 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă duminică, pot fi făcute livrări la domiciliu.

Pe 8 aprilie, Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, stabilind ca elemente de noutate, printre altele, anumite relaxări în privinţa circulaţiei de noapte în contextul Paştelui Ortodox şi a sărbătorilor dedicate Ramazanului.

Astfel, într-una din anexele la hotărârea Executivului se prevede ridicarea carantinei de noapte în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.

De asemenea, în zilele de 23 şi 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 – 20,00.

Totodată, enoriaşii musulmani au permisiunea de a se deplasa în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai – 9 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Articole recente

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 minute ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

13 minute ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

o oră ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

o oră ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

o oră ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More