Politica

Sedinţă CSAT – marţi; situaţia de la Marea Neagră şi încheierea misiunii Resolute Support din Afganistan, pe ordinea de zi

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se reunesc marţi, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, pe ordinea de zi a reuniunii fiind incluse subiecte privind starea de securitate în regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, precum şi încheierea misiunii NATO Resolute Support din Afganistan, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joia trecută că va fi convocată o şedinţă a CSAT pentru a discuta despre situaţia din zona Mării Negre.

“Voi convoca pe săptămâna viitoare o şedinţă a CSAT dedicată special acestei zone de tensiune din Marea Neagră şi acumulării de trupe pe graniţa de est a Ucrainei. Nu vreau să intru în foarte multe detalii de tip militar, dar vreau să îi asigur pe români că noi suntem pe fază”, declara, atunci, şeful statului.

El a catalogat situaţia din zonă “îngrijorătoare”.

“Au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre, cu accent special pe zona de graniţă de est a Ucrainei. Noi urmărim cu foarte mare atenţie aceste lucruri. Să nu îşi imagineze cineva că noi stăm şi aşteptăm informaţii de la alţii. Noi dăm informaţii altora, fiindcă avem servicii foarte performante pe această zonă. Am avut mai multe discuţii cu ministrul Apărării şi cu alţi conducători de servicii specializate, cunoaştem foarte bine situaţia din teren şi tensiunile care se creează acolo ne preocupă foarte mult. Suntem extrem de îngrijoraţi. Însă situaţia este una care trebuie extrem de atent evaluată, nu doar militar şi securitar, ci şi diplomatic. Şi acest lucru îl facem”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis.

Cât priveşte încheierea misiunii NATO Resolute Support, pe 15 aprilie ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, sublinia că misiunea în Afganistan se va încheia pentru MApN numai atunci când toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă. La reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe şi ai Apărării din NATO a fost adoptată o Declaraţie comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost decisă demararea procesului de retragere a forţelor aliate din Afganistan începând cu data de 1 mai până la data de 11 septembrie 2021.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

21 de minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

21 de minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

23 de minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

25 de minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

27 de minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

43 de minute ago

This website uses cookies.

Read More