Fără categorie

Şedinţa Parlamentului pentru votul de învestire a Guvernului Orban a început (video)

 

 

Actualizare 

Varujan Pambuccian, liderul grupului deputaţilor minorităţilor naţionale: “Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale are 17 membri. Sunt toţi cei 17 în sală şi vor vota Guvernul”.

K. Hunor: “E nevoie de 6% din PIB pentru educație”.

Dan Barna, USR: “Domnule Orban, votul de azi, pe care vi-l acordă USR, este un vot care nu e o garanţie că vom rămâne nepăsători la eventualele derapaje care ar putea să se întâmple şi mai ales – şi ştiu că asta este marea provocare şi ştiu că sunteţi conştient de ea – la numirile unor persoane cu probleme de integritate. Astăzi, marea problemă a politicii româneşti este cum aducem cât mai repede ‘Fără penali în funcţii publice’ ca realitate a legislaţiei naţionale şi cum ne asigurăm că (…) oameni nu doar competenţi, ci şi oneşti şi integri, sunt numiţi în funcţiile publice importante”

Alina Gorghiu, senatorul liberal:”Este absolut necesar să avem de astăzi un Guvern legitim, învestit de Parlament, cu capacitate de exerciţiu deplină şi cu puteri constituţionale, aşa cum ne dorim cu toţii. Trebuie să terminăm de astăzi cu incertitudinea, cu interimatul, cu provizoratul, chiar şi cu ping-pong-ul. Parlamentul va trebui să dea un vot extrem de important, care va fi un test de responsabilitate şi de maturitate politică. În urma acestui vot, România trebuie să iasă dintr-o situaţie politică dificilă, iar fiecare zi de întârziere ar putea produce consecinţe extrem de grave”

Ludovic Orban: “În ceea ce privește politica fiscală, ne-am angajat să reparăm acte normative care au provocat consecințe foarte grave pentru economie.

În primul rând Ordonanța 114, în special prevederi legate de energie, prevederile legate de pilonul II de pensii, de sistemul  comunicații, de sistemul financiar banca, prevederilor legate de fantomaticul fond de dezvoltare, de investiții. Evident vom încerca modificarea, abrogarea celor mai multe din aceste prevederi nocive și în mod evident vom păstra acele prevederi pentru sectorul de construcții”.

Ludovic Orban: “Nu în ultimul rând, există necesitatea elaborării proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2020.

Termenul prevăzut pentru înaintarea proiectului legii bugetului de stat și a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat este 15 Noiembrie. Suntem în data de 4 noiembrie și vă dați seama că posibilitatea de a elaborat un buget care să stea în picioare, care să se bazeze pe niște indicatori economici bine fundamentati,  care să poată sa reorienteze cheltuielile publice spre adevăratele priorități ale României și anume investițiile în infrastructură,  în educație, în sănătate și în toate domeniile vitale. Trebuie elaborat cât mai rapid.

Fără un guvern, este evident că nu poate fi respectat acest termen și din nou bugetul va fi întocmit așa cum a fost întocmit în ultimii ani, prin bani falși, prin venituri inventate și generând cheltuieli pentru care nu există acoperire când veniturile reale”.

Ludovic Orban: “Suntem în poziția în care România a rămas ultima țară care trebuie să nominalizeze comisarul European”.

Ludovic Orban: “Vine iarna! Situația pregătirii pentru iarnă este dezastru atât din punct de vedere energetic, cât și din punctul de vedere al pregătirii capacității a rețelelor de transport. Nu s-a facut aproape nimic. Din punct de vedere al stocurilor energetice, vă spun că stăm destul de prost. Situația în care ne găsim ne poate aduce în situația unui deznodământ pe care nu îl vrea nimeni în țara asta”.

Ludovic Orban: “La ora actuală, foarte multe instituții publice, institutii guvernamentale și autorități locale nu au resursele financiare pentru a încheia exercițiul bugetar și riscă să își lase angajați fără salarii, riscă să rămână fără cheltuielile care sunt fundamentale pentru asigura funcționării instituțiilor și autorităților locale. La ora actuală există întârzieri în plata indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități, a indemnizațiilor pe care le primesc asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități și această situație nu poate fi tolerat”.

Este fundamentală adoptarea unei ordonanțe de urgență de rectificare a bugetului de stat care să permită asigurarea tuturor plăților vitale în toate domeniile de activitate, in toate institutiile publice si pentru toate autoritățile local.

Ludovic Orban: “Dați-mi voie să vă spun că acest guvern este cu siguranță un guvern cu mandat limitat. Durata maximă de exercitare a puterii executive este de un an de zile și practic tot ce am inclus în programul de guvernare pleacă de la această constrângere care este conferită de exrcitarea pe o perioadă extrem de scurtă a puterii.

Avem de luat măsuri urgente, măsuri care nu pot fi luate decât de un guvern legitim. Uitați-vă ce se întâmplă cu blocarea celor peste 100 de mineri în subteranele minelor de la Paroșeni și Uricani. Oamenii își pun în pericol viața, sănătatea pentru că timp de 9 luni guvernul nu a catadicsit să prelungească Ordonanța de Urgență care să le permită după închiderea minelor posibilitatea de a avea un venit să pună ceva pe masă familiilor lor.”

Ludovic Orban: “Venim după o moțiune de cenzură care a pus capăt unei guvernări care din păcate a făcut mult rău României. Trebuie să trecem de acest moment și să începem un drum nou, un drum al construcției, un drum al refacerii unității în societatea românească, un drum al reluarii dialogului interinstituțional și între puterile statului, un drum care cu adevărat să reașeze România pe traiectoria euro-atlantică și care să pună bazele unei dezvoltări economice a României, pe baze solide și pe termen lung”.

————————

Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Senatului, liberala Alina Gorghiu. Gorghiu a anunţat că la şedinţă şi-au înregistrat prezenţa la vot 235 de parlamentari din totalul de 465.

Parlamentarii PSD nu participă la şedinţă. De asemenea, nu sunt prezenţi o parte din parlamentarii Pro România.

Conform programului, premierul desemnat Ludovic Orban va prezenta programul de guvernare şi lista Guvernului. Vor avea loc dezbateri urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii liste a Guvernului.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

55 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

58 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More