Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Twitter
Noul ministru de externe britanic Liz Truss – marea câştigătoare a recentei remanieri a guvernului de la Londra – a pledat în favoarea controversatului pact de securitate încheiat de Marea Britanie cu SUA şi Australia, într-un articol publicat în The Sunday Telegraph, citat de dpa, potrivit Agerpres.
Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat miercuri un parteneriat strategic (AUKUS) pentru a contracara China, parteneriat ce prevede furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară Canberrei, o decizie prin care Franţa pierde un megacontract semnat în 2016 pentru furnizarea a 12 submarine cu propulsie diesel Australiei. Parteneriatul a provocat furia Franţei, care a pierdut astfel un contract de 90 miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro). Vineri, Parisul şi-a rechemat ambasadorii de la Washington şi Canberra, o decizie fără precedent vizavi de doi aliaţi istorici.
Noua şefă a diplomaţiei britanice nu menţionează acest diferend cu Franţa, dar subliniază că acordul britanico-australiano-american, văzut ca o contrapondere la creşterea puterii militare chineze, vine să ilustreze angajamentul Londrei faţă de regiunea Indo-Pacific.
Truss asigură că Marea Britanie va fi întotdeauna o “susţinătoare de neînduplecat” a libertăţii şi a liberei iniţiative în lume, “însă libertăţile trebuie apărate”. “De aceea ne construim în acelaşi timp legături puternice de securitate în întreaga lume”, explică ea.
Noul parteneriat demonstrează “hotărârea de neclintit” a celor trei de a-şi “apăra interesele şi a răspunde la practici incorecte şi gesturi rău-intenţionate”, mai scrie ministrul de externe britanic.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More