Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAnnalena Baerbock/ Sursa foto: twitter.com
Ministrul german de externe Annalena Baerbock va pleca miercuri într-un turneu în Australia, Noua Zeelandă şi Fiji, a anunţat luni ministerul său la Berlin, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Baerbock va zbura mai întâi la Adelaide, în Australia, iar apoi va avea o serie de angajamente în capitala Noii Zeelande, Auckland, vineri şi sâmbătă. Ea îşi va încheia deplasarea cu o vizită în statul insular Fiji din Pacificul de sud.
Deplasarea se va axa pe politica de securitate şi protecţia mediului. Fiji este una dintre ţările cele mai afectate de schimbarea climatică, cu aşezări din unele insule deja evacuate pentru că ar urma să fie inundate în curând din cauza nivelului în creştere al mării.
Annalena Baerbock va fi primul ministru de externe german care efectuează o vizită în Fiji şi primul care se deplasează în Australia şi Noua Zeelandă în ultimii 13 ani.
Ea ar fi trebuit să viziteze cele trei ţări în luna august, dar a fost nevoită să-şi anuleze călătoria după ce avionul oficial cu care se deplasa s-a confruntat cu aceeaşi problemă tehnică de două ori în 24 de ore când a încercat să decoleze spre Australia după o escală la Abu Dhabi. Ea a fost atunci nevoită să revină în Germania cu un avion comercial.
Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
This website uses cookies.
Read More