International

Şefa diplomaţiei germane îi cere Israelului să ţină cont de opinia Curţii Internaţionale de Justiţie

Guvernul israelian ar trebui să ţină cont de opinia ”revoluţionară” a Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) potrivit căreia ocuparea teritoriilor palestiniene încalcă dreptul internaţional, a afirmat luni ministrul de externe german Annalena Baerbock, potrivit DPA, precizează Agerpres.

”Chiar dacă acest raport nu are caracter obligatoriu juridic, guvernul israelian este sfătuit să îl ia în serios”, a spus Baerbock în reuniunea cu omologii săi din Uniunea Europeană, desfăşurată la Bruxelles.

Israelul ar trebui ”în cele din urmă să elibereze calea către o soluţie cu două state, întrucât aceasta este singura garanţie că în viitor palestinienii şi israelienii vor putea trăi împreună în pace”, a adăugat şefa diplomaţiei germane.

CIJ a anunţat vineri că cei aproape 60 de ani de ocupaţie israeliană în teritoriile palestiniene încalcă dreptul internaţional şi trebuie să înceteze cât mai curând posibil.

Conform opiniei CIJ, politica de colonizare dusă de Israel înseamnă că această ţară este efectiv vinovată de anexare.

Deşi nu este obligatorie juridic, opinia CIJ se adaugă presiunilor politice internaţionale asupra Israelului. Ea alimentează mişcarea de protest pro-palestiniană de la nivel mondial.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat că UE împărtăşeşte opinia CIJ potrivit căreia ocupaţia din ”teritoriile palestiniene din Cisiordania este complet ilegală şi trebuie să înceteze”.

Conflictul actual dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, intrat luni în a 290-a zi, a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat în 7 octombrie 2023 de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când cel puţin 1.170 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră amplă, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor din Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat, până luni la prânz, cu 39.006 de morţi (dintre care cel puţin 23 în ultimele 24 de ore) şi 89.818 de răniţi în rândul palestinienilor.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

8 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

8 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

9 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

10 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

10 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More