Update articol:

Şefa diplomaţiei UE respinge apelul premierului belgian de normalizare a relaţiilor cu Rusia pentru accesul la energie ieftină

Şefa diplomaţiei UE respinge apelul premierului belgian de normalizare a relaţiilor cu Rusia pentru accesul la energie ieftină
 - poza 1 Kaja Kallas/ Drepturi de autor: © European Union 2024 - Source : EP

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a respins marţi apelul premierului belgian Bart De Wever ca UE să-şi normalizeze relaţiile cu Moscova pentru a redobândi accesul la energia rusească ieftină, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Poziţia premierului belgian este contrară abordării radicale împotriva Moscovei dorite de Bruxelles şi de majoritatea liderilor europeni susţinători ai Ucrainei în războiul cu Rusia, deşi această abordare penalizează economia europeană, ce are nevoie de energie la preţuri reduse pentru a-şi menţine industriile competitive în concurenţa cu rivalii din China şi SUA, unde costurile energiei sunt de câteva ori mai mici.

Conform acestei abordări, UE a decis deja ca de anul viitor să sisteze importurile de gaze din Rusia, după ce în perioada scursă de la începutul războiului din Ucraina a adoptat o politică de reducere a importurilor de gaze ruseşti, înlocuite în mare parte de gazele naturale lichefiate (GNL) mai scumpe importate în special din SUA.

Într-un interviu acordat publicaţiei belgiene L’Echo, premierul belgian Bart De Wever a estimat că a sosit momentul “să normalizăm relaţiile cu Rusia şi să recuperăm accesul la energie ieftină”. El a mai spus că există lideri europeni care, în spatele uşilor închise, şi-au exprimat acordul cu această poziţie, dar “niciunul nu îndrăzneşte să o spună cu voce tare”.

Totuşi, şefa diplomaţiei UE, estona Kaja Kallas, a afirmat într-un interviu acordat agenţiei Reuters că ea nu are aceeaşi impresie şi a avertizat împotriva oricărei încercări de revenire la vechile relaţii cu Rusia. “Am fost (…) în spatele acelor uşi închise, dacă vorbim despre întâlnirile liderilor, şi nu văzut acest interes”, a remarcat ea.

“Când vorbim cu Rusia, desigur, lucrul cel mai important este ca mai întâi să convenim despre ce vrem să discutăm cu ei”, a adăugat Kaja Kallas, fostă şefă a guvernului eston şi care se află pe o listă a autorităţilor ruse cu persoane date în urmărire, după ce în această funcţie şi în cea actuală de şefă a diplomaţiei UE a susţinut măsurile cele mai radicale împotriva Rusiei.

“Dacă revenim la vechile relaţii (cu Rusia n.red), vom avea mai multe ca acestea – mai multe războaie. Am mai văzut asta înainte, prin urmare trebuie să fim foarte vigilenţi şi să nu-i dăm Rusiei ceea ce îşi doreşte, întrucât pofta lor nu va face decât să crească”, consideră şefa diplomaţiei europene.

BVB | Știri BVB
ALRO S.A. (ALR) (17/03/2026)

Modificare calendar financiar 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (17/03/2026)

Moody's reconfirma rating-ul Baa3

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (17/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10.03.2026 - 16.03.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/03/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014