Justitie

Şefa Institutului ‘Ana Aslan’, condamnată cu suspendare pentru fraude cu fonduri europene în proiectul ‘Anotimpuri la borcan’; Decizia nu este definitivă

Anca Elena Ştefan, managerul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan”, a fost condamnată miercuri de Tribunalul Bucureşti la 9 luni închisoare cu suspendare, într-un dosar de fraude cu fonduri europene legat de derularea unui proiect intitulat “Anotimpuri la borcan”.

Potrivit deciziei instanţei, Anca Elena Ştefan a primit 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Judecătorii au dispus însă suspendarea executării pedepsei, cu un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care ea trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Sectorului sau la Arhiepiscopia Bucureştilor. De asemenea, Anca Elena Ştefan trebuie să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Anca Elena Ştefan a fost trimisă în judecată de DNA în decembrie 2020, fiind acuzată de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, infracţiune săvârşită pe vremea când era preşedinte al Asociaţiei REACT.

Potrivit DNA, în cursul anului 2014, între Anca Elena Ştefan şi Autoritatea de Management – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM – POSDRU) s-a încheiat un contract de finanţare ce avea ca obiect proiectul “Anotimpuri la borcan”, cu o valoare totală de 6.250.616 lei, potrivit Agerpres.

Obiectivul general al proiectului îl constituia dezvoltarea şi promovarea economiei sociale prin înfiinţarea şi dezvoltarea a 12 structuri în cadrul cărora urmau să fie create şi menţinute 60 de locuri de muncă sustenabile pentru persoane vulnerabile. Practic, prin acest proiect au fost înfiinţate magazine şi mici fabrici în mediul rural, unde se produceau şi comercializau conserve folosind produse locale. De asemenea, în aceste unităţi au fost angajate persoane vulnerabile, care aveau probleme de integrare pe piaţa muncii.

În perioada martie – decembrie 2016, deşi a ştiut că are obligaţia să returneze către Autoritatea de Management banii necheltuiţi de către entităţile create, în total 430.052 lei, Anca Elena Ştefan ar fi schimbat destinaţia acestor sume de bani folosindu-le în alt scop, cea mai mare parte fiind transferată în conturile sale şi ale fostului său concubin.

DNA preciza că prejudiciul a fost integral recuperat.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

14 minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

44 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

47 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

53 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

57 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More