International

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene afirmă că petrolul rusesc ar trebui plafonat la 30 de dolari barilul

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat sâmbătă că plafonul de preţ pentru petrolul rusesc convenit vineri de ţările din G7, împreună cu Australia, ar trebui redus la 30 de dolari pe baril pentru a lovi mai puternic economia Rusiei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Este tot ceea ce a propus grupul McFaul-Yermak, însă ar fi necesar să fie redus la 30 de dolari pentru a distruge mai repede economia inamicului”, a scris Andrii Iermak pe Telegram, făcând referire la un grup de lucru internaţional privind sancţiunile.

Economia Rusiei “va fi distrusă” de introducerea plafonării preţului petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul convenit de UE, G7 şi Australia, a afirmat Andrii Iermak.

“Întotdeauna ne atingem obiectivul şi economia rusă va fi distrusă, iar ea (Rusia) va plăti şi va fi responsabilă pentru toate crimele sale”, a scris şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene pe Telegram.

Ţările din G7, împreună cu Australia, au convenit vineri să plafoneze preţul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul la care au ajuns mai devreme cele 27 de ţări ale Uniunii Europene.

“G7 şi Australia (…) au ajuns la un consens cu privire la un preţ maxim de 60 de dolari pe baril pentru petrolul brut de origine rusă transportat pe mare”, au declarat aceste ţări într-o declaraţie comună.

Înţelegerea fusese convenită joi de UE, în coordonare cu aliaţii din G7, în special SUA şi Marea Britanie, dar Polonia nu îşi dăduse acordul, cerând stabilirea unui plafon mai redus, unele surse menţionând 30 de dolari pe baril. În final, Varşovia a acceptat vineri plafonul de 60 de dolari barilul.

Această măsură, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi care intră în vigoare luni.

Concret, prin această plafonare UE interzice companiilor europene implicate în livrarea petrolului rusesc pe cale maritimă (companii de transport, de asigurări etc.) să-şi ofere serviciile dacă petrolul livrat depăşeşte pragul de 60 de dolari barilul.

Articole recente

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

54 de minute ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

59 de minute ago

Meta Estate Trust raportează, în semestrul I, venituri de 13,78 milioane lei și profit net de 4,65 milioane lei

Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…

o oră ago

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More