Update articol:
FORUMUL ROMÂNIA DIGITALĂ

Şeful ADR: Cred cu tărie că nu suntem pe ultimul loc în DESI; indicatorul Capital Uman nu este corect măsurat

Dragoș Cristian VLAD, ADR

Cred cu tărie că nu suntem pe ultimul loc în DESI (Indicele Economiei şi Societăţii Digitale), iar indicatorul Capital Uman nu este corect măsurat, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoş-Cristian Vlad.

“Sper ca peste următorii 3-4 ani, când provocarea PNRR se încheie, să nu mai fim pe ultimul loc în DESI. Eu cred şi astăzi, cu tărie, că nu suntem pe ultimul loc, ci doar modul de colectare a datelor, respectiv acei indicatori pe care se măsoară sau care sunt folosiţi în măsurare sunt într-o formă non-digitală utilizaţi şi măsuraţi. Dar avem un decalaj de recuperat şi suntem conştienţi. Din acest punct de vedere, încă de anul trecut, Autoritatea pentru Digitalizarea României încearcă, alături de partenerii strategici, să lucreze la o schimbare de paradigmă (…) Suntem o ţară care producem şi promovăm tineri în domeniu şi specializăm în domeniu. Astfel, cred că acel indicator din DESI, cu capitalul uman, nu este corect măsurat. Tocmai de aici e şi argumentul meu. Poate nu îi mai avem în ţară şi nu se mai raportează la nivelul României, dar ei au fost formaţi în România şi ar trebui ca acel indicator să aducă plus valoare şi României”, a afirmat Vlad, potrivit Agerpres.

În viziunea preşedintelui ADR, digitalizarea poate deveni un produs şi un concept “dacă gândim agil”.

“Scopul Autorităţii, astăzi, a fost să conecteze serviciile digitale şi cetăţeanul să fie în centrul tuturor livrabilelor acestor proiecte. Anul trecut, Autoritatea pentru Digitalizarea României, alături de parteneri, a făcut un maraton din punct de vedere legislativ şi a fixat nişte mecanisme sau nişte principii în Ordonanţa de Cloud, în Legea interoperabilităţii şi în tot ce a derivat legislaţie secundară. Un sistem informatic trebuie să aibă un livrabil, o aplicaţie. Şi, în sensul acesta, în 2023, ADR vine cu două aplicaţii: una intrată pe baza de date, pe sistemul Ghişeul.ro, respectiv suntem la final de proiect în implementarea platformei software de identitate digitală, RO-ID, pe care o găsiţi într-o versiune beta testată. Mai avem mici vulnerabilităţi, lucrăm la ele să le reparăm, dar suntem în etapa de final care va da semnalul sau va asigura acel nivel de încredere al cetăţeanului în a accesa servicii publice şi nu numai. Vrem ca astfel de livrabile să le dedicăm şi mediului privat şi avem în vedere şi în discuţii transformarea sau partajarea acestor servicii publice şi către sistemul bancar sau oricine altcineva ar dori. Practic, toate finanţările pe care le-am însumat au la bază elemente de noutate din punct de vedere al adopţiei de tehnologii şi, nu în ultimul rând, şi proiect de dobândirea de competenţe care au fost promovate”, a explicat Dragoş-Cristian Vlad.

Comisia Europeană (CE) a publicat, la jumătatea anului trecut, rezultatele indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI) 2022, care urmăreşte progresele înregistrate în domeniul digital în statele membre ale UE, iar România se situa pe locul 27 din cele 27 de state membre ale Uniunii, cu un scor de 30,6 puncte, faţă de o medie UE de 52,3 puncte.

Conform documentului, deşi România are rezultate relativ bune în ceea ce priveşte conectivitatea, atât la proporţia utilizării serviciilor de acoperire de bandă largă fixă de cel puţin 100 Mbps (57%), cât şi a reţelelor fixe de foarte mare capacitate (87%), performanţele ţării în ceea ce priveşte integrarea tehnologiilor digitale şi a serviciilor publice digitale sunt slabe în comparaţie cu cele ale celorlalte state-membre ale UE. Astfel, ponderea IMM-urilor au cel puţin un nivel de bază de intensitate digitală (22%) şi procentajul întreprinderilor care fac schimb electronic de informaţii este de doar 17%.

La nivelul UE, Finlanda, Danemarca, Ţările de Jos şi Suedia se situează în continuare în fruntea clasamentului statelor-membre înDESI.

Indicele economiei şi societăţii digitale (DESI), calculat anual, măsoară progresele realizate de statele membre ale UE în direcţia unei economii şi a unei societăţi digitale, pe baza atât a datelor furnizate de Eurostat, cât şi a unor studii şi a unor metode de colectare specializate. DESI ajută ţările din UE să identifice sectoarele prioritare care necesită investiţii şi măsuri specifice.

De asemenea, DESI reprezintă instrumentul-cheie utilizat pentru analizarea aspectelor digitale în cadrul semestrului european.

Factori decizionali din sectorul IT&C, politicieni, ambasadori, oameni de business şi top management de companii din domenii variate au participat, marţi, la cea de-a cincea ediţie a Forumului România Digitală.

BVB | Știri BVB