Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat joi că trebuie impulsionate mijloacele prin care se recuperează debitele care se rostogolesc de la an la an şi, totodată, să fie intensificată executarea silită.
“Trebuie să accelerăm şi să impulsionăm mijloacele prin care recuperăm acele debite care se rostogolesc de la an la an şi să intensificăm executarea silită. Şi, aici, o să am o mare nevoie de Ministerul de Finanţe ca să ne ajute să modificăm un pic Codul de procedură fiscală. Împreună cu o parte din partenerii sociali am avut discuţii pe această modificare, pe partea de administrare. Chiar dacă am reuşit să facem modificarea pe partea de inspecţie fiscală, n-am reuşit pe partea de administrare a veniturilor, dar sper ca în lunile următoare să putem să modificăm Codul de procedură fiscală şi să dăm o mai mare elasticitate şi să acordăm, bineînţeles, şi un credit celor care sunt oneşti, dar care, la un moment dat, pot să treacă printr-o perioadă dificilă şi trebuie să fie ajutaţi ca să parcurgă această perioadă mai nefericită din activitatea lor, dar, în acelaşi timp, să avem şi noi instrumentele pentru a putea recupera de la cei care chiar nu înţeleg niciodată că trebuie să plătească ceea ce au de plată”, a afirmat Heiuş.
În ceea ce priveşte modernizarea ANAF, Lucian Heiuş şi-a exprimat speranţa ca “greutăţile” întâmpinate în general în procesul de achiziţii publice, “să nu fie o piedică reală în demararea şi achiziţionarea serviciilor IT” de care instituţia are nevoie pentru a implementa acele mari proiecte de digitalizare, finanţate din PNRR.
Şeful ANAF a subliniat că proiectele de digitalizare vor duce la o schimbare a modului în care contribuabilii interacţionează cu ANAF, precum şi la creşterea eficienţei prin instrumente care sunt puse la dispoziţie. (Agerpres)
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…
Piețele obligațiunilor „nu au înțeles pe deplin” faptul că noile venituri provenite din tarifele impuse…
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…
This website uses cookies.
Read More