International

Şeful armatei britanice avertizează populaţia să nu se alăture luptei din Ucraina

Şeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie i-a avertizat pe britanici să nu se îndrepte spre Ucraina pentru a lupta împotriva Rusiei, într-o mustrare clară la adresa şefei diplomaţiei Liz Truss, după ce aceasta şi-a exprimat sprijinul pentru cei care se alătură luptei, relatează PA Media/dpa, potrivit Agerpres.

“Am fost foarte clari că este atât ilegal, cât şi nefolositor pentru militarii britanici şi pentru populaţia britanică să înceapă să se îndrepte spre Ucraina în acest sens”, a declarat amiralul Sir Tony Radakin pentru emisiunea Sunday Morning de la BBC.

Săptămâna trecută, Truss a declarat că va sprijini “absolut” pe oricine doreşte să lupte, în condiţiile în care mai mulţi britanici au dorit să ajute Ucraina să se apere împotriva invaziei lui Vladimir Putin.

Comentariile doamnei Truss sunt în contradicţie cu sfatul Ministerului de Externe de a nu călători în Ucraina, iar premierul Boris Johnson şi alţi câţiva colegi de cabinet au avertizat, de asemenea, britanicii să nu călătorească în Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat formarea unei “legiuni internaţionale” pentru a-şi apăra ţara, făcând apel la voluntari străini să se prezinte şi promiţându-le arme pentru a lupta împotriva trupelor ruseşti.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

2 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

2 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More