Preşedintele Donald Trump insistă pentru un control sporit asupra băncii centrale şi pune presiune pe Fed să reducă dobânzile, iar luna trecută l-a desemnat pe Kevin Warsh pentru a conduce Fed, după încheierea mandatului lui Jerome Powell, în luna mai.
“Dacă presiunile politice reuşesc, ar putea fi considerate ca un model pentru ca politicienii din alte ţări să adopte politici similare. Dacă s-ar întâmpla asta, inflaţia ar putea creşte în întreaga lume”, a avertizat Nagel.
Deşi şefii băncilor centrale, inclusiv liderul BCE,Christine Lagarde, şi guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, au salutat nominalizarea lui Warsh, presiunile asupra Fed ar urma să rămână ridicate, în special dacă Rezerva Federală a SUA nu modifică dobânda de politică monetară până la mijlocul anului, aşa cums e aşteaptă pieţele acum.
Nagel a dat asigurări că independenţa BCE este bine protejată, dar autorităţile nu ar trebui să fie prea nepăsătoare.
“Deoarece economia mondială este interconectată, presiunile politice dintr-o ţară ar putea face menţinerea stabilităţii preţurilor mai dificilă şi pentru Eurosistem”, a declarat şeful Bundesbank.
De aproape un an BCE menţine rata inflaţiei la ţinta sa pe termen mediu de 2%, o realizare importantă, în condiţiile în care cele mai multe bănci centrale importante nu reuşesc să-şi atingă propriile obiective.