International

Şeful diplomaţiei chineze în SUA înaintea unei posibile vizite a preşedintelui Xi

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken îl va primi pe omologul său chinez, Wang Yi, la sfârşitul săptămânii la Washington, au anunţat luni înalţi responsabili americani, ceea ce ar putea prefigura o vizită a preşedintelui Xi Jinping în Statele Unite până la sfârşitul anului, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Vizita lui Wang Yi la Washington, prevăzută de joi până sâmbătă, intervine în urma multiplelor contacte din ultimele luni între americani şi chinezi care se străduiesc să “gestioneze în mod responsabil” tensiunile dintre cele două mari puteri rivale.

Apropierea chino-rusă, războiul din Ucraina şi, mai ales, cel dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas ar urma să se impună în discuţii, într-un moment în care comunitatea internaţională este îngrijorată de o escaladare a conflictului.

În acest sens, China a criticat decizia Statelor Unite de a bloca săptămâna trecută o rezoluţie a ONU care îndemna la o “pauză umanitară” între Hamas şi Israel.

Pentru Washington, întâlnirea cu Wang Yi va fi o oportunitate de a încuraja Beijingul să aibă “o abordare mai constructivă” în aceste două conflicte şi nu numai, a afirmat un înalt responsabil american, sub protecţia anonimatului.

Există multe puncte nevralgice în relaţiile bilaterale. De la Taiwan, pe care Beijingul îl revendică ca parte a teritoriului său, până la activităţile Chinei în Marea Chinei de Sud, după cum demonstrează ultimul incident, cel al coliziunii între nave chineze şi filipineze pe care Washingtonul l-a deplâns ferm.

China s-a apropiat, de asemenea, de Rusia lui Vladimir Putin şi se străduieşte să-şi extindă influenţa în lume, inclusiv în Orientul Mijlociu.

Este vorba despre “continuarea eforturilor noastre de a menţine deschise canale de comunicare” cu Beijingul şi “gestionarea responsabilă a competiţiei noastre”, le-a declarat un alt responsabil american de rang înalt jurnaliştilor când a anunţat vizita.

Nu au fost furnizate detalii despre programul său precis ori dacă Wang Yi va fi primit de preşedintele american Joe Biden.

În cursul vizitei sale la Beijing în iunie, secretarul de stat Antony Blinken a fost primit de preşedintele chinez, mai scrie AFP.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

16 minute ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

18 minute ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

19 minute ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More