International

Şeful diplomaţiei chineze spune că Beijingul ”nu îşi va intimida” vecinii în privinţa Mării Chinei de Sud

China nu îşi va folosi puterea pentru “a-şi intimida” vecinii mai mici, printre care şi Filipine, a declarat luni ministrul chinez de externe Wang Yi, subliniind importanţa de a rezolva paşnic disputele din Marea Chinei de Sud, potrivit Reuters, precizează Agerpres.

“Evidenţierea revendicărilor doar ale unei părţi şi impunerea voinţei asupra altcuiva nu reprezintă calea potrivită în relaţiile între vecini şi contravine filosofiei orientale despre cum ar trebui să se înţeleagă oamenii între ei”, a declarat şeful diplomaţiei chineze la un forum virtual organizat de ambasada Chinei la Manila, în Filipine, şi de un grup local de sprijin.

Afirmaţia sa vine la mai puţin de două luni de când Filipine a condamnat blocarea de către China a unei nave militare de realimentare în Marea Chinei de Sud, ceea ce a atras o atenţionare din partea SUA, aliate ale Manilei, că un atac asupra unor nave filipineze ar duce la invocarea angajamentelor de apărare reciproce.

Revendicările teritoriale extinse ale Beijingului în Marea Chinei de Sud, despre care spune că se bazează pe hărţi istorice, au pus China în conflict cu Brunei, Malaezia, Filipine, Taiwan şi Vietnam, care au la rândul lor diverse revendicări rivale asupra unor insule.

China a acuzat ţările occidentale de agresiune şi provocări prin desfăşurarea a sute de agenţi de coastă şi nave de pescuit în zonele economice exclusive ale vecinilor săi, inclusiv Filipine.

Beijingul susţine că acţiunile sale sunt justificate deoarece navele se află în zona sa maritimă. Filipine a criticat aceste “incursiuni” şi această “roire”.

Wang a transmis că Beijingul speră că Filipine “va putea gestiona şi rezolva corespunzător această chestiune, în spiritul bunăvoinţei şi pragmatismului”.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More