International

Şeful diplomaţiei franceze sugerează impunerea de sancţiuni Israelului, pentru a permite accesul ajutorului umanitar

Ministrul de externe al Franţei, Stephane Sejourne, a declarat marţi că ar trebui să fie exercitate presiuni şi să fie impuse sancţiuni la adresa Israelului, pentru ca acesta să deschidă punctele de trecere prin care să fie livrat ajutor umanitar palestinienilor în Fâşia Gaza, informează Reuters, potrivit Agerpres.

“Trebuie să existe pârghii de influenţă şi există numeroase pârghii, care pot ajunge până la sancţiuni, pentru a permite ajutorul umanitar să treacă de punctele de trecere”, a declarat Sejourne pentru postul de radio RFI şi televiziunea France 24.

“Franţa a fost una dintre primele ţări care au propus Uniunii Europene să adopte sancţiuni la adresa coloniştilor israelieni ce comit acte de violenţă în Cisiordania. Vom continua dacă va fi nevoie pentru a obţine deschiderea (punctelor de trecere) pentru ajutorul umanitar”, a spus el.

Potrivit bilanţului de luni al Ministerului Sănătăţii al grupării islamiste palestiniene Hamas, 33.207 de palestinieni au fost ucişi de la începutul conflictului în Gaza. Majoritatea celor 2,3 milioane de locuitori ai enclavei au rămas fără locuinţe şi mulţi se confruntă cu riscul foametei.

Hamas a ucis circa 1.200 de oameni în sudul Israelului în atacul său sângeros din 7 octombrie care a dus la izbucnirea războiului. De asemenea, peste 250 de oameni au fost răpiţi în timpul atacului şi duşi ca ostatici în Fâşia Gaza, unde mai sunt încă deţinuţi 130 de ostatici, dintre care, potrivit armatei israeliene, 34 sunt morţi.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

13 minute ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

22 de minute ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

43 de minute ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More