Update articol:

Şeful diplomaţiei iraniene în vizită la Moscova pentru consultări, inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin

Abbas Araghchi Abbas Araghchi/ Sursa foto: twitter.com/araghchi

Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, a afirmat luni că se aşteaptă la consultări de “o mare importanţă” în Rusia, unde urmează să se întâlnească, printre altele, cu preşedintele Vladimir Putin, după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Republicii Islamice, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“În această nouă situaţie periculoasă (…), consultările noastre cu Rusia pot fi, cu siguranţă, de o mare importanţă”, a declarat pentru televiziunea iraniană, la Moscova, Abbas Araghchi, citat de agenţiile de presă ruse.

Araghchi, care anunţase el însuşi de la Istanbul că urmează să ajungă în capitala rusă pentru o întrevedere, luni, cu şeful statului rus, “a sosit la Moscova pentru consultări cu preşedintele rus şi alţi oficiali de rang înalt” duminică seara, potrivit agenţiei oficiale iraniene Irna.

Aceste discuţii vor aborda “situaţia regională şi internaţională ca urmare a agresiunii militare a Statelor Unite şi a regimului sionist împotriva Iranului”, conform aceleiaşi surse.

Rusia a condamnat ferm duminică atacurile americane împotriva obiectivelor nucleare din Iran, ţară aliată cu Moscova, denunţând bombardamentele “iresponsabile” împotriva principalului său aliat din Orientul Mijlociu.

Începând din 13 iunie, prima zi a loviturilor israeliene împotriva Iranului, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că este “pregătit” să “joace un rol de mediator pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor”, conform Kremlinului.

Propunerea sa nu a fost primită favorabil de Uniunea Europeană, Bruxellesul considerând că Rusia nu poate “fi un mediator obiectiv”. Vineri, preşedintele Putin a încercat să tempereze propunerea sa de a fi mediator în conflictul dintre Iran şi Israel, asigurând că nu propune decât “idei” de soluţionare.

Deşi Rusia a avut în mod istoric relaţii bune cu Israelul, aceste legături au fost afectate de la începutul ofensivei ruse în Ucraina şi a războiului dus de Israel în Fâşia Gaza.

În schimb, Moscova s-a apropiat în mod semnificativ de Teheran în ultimii ani. Cele două ţări au semnat în luna ianuarie un tratat de parteneriat strategic global destinat să le consolideze legăturile bilaterale, în special pe cele din domeniul militar, care însă nu include un pact de apărare reciprocă. 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025