Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMigranţii din Irak şi din alte ţări ale Asiei, care încearcă să ajungă ilegal în Europa tranzitând teritoriul lituanian, plătesc câte 15.000 de euro pentru a ajunge în Uniunea Europeană (UE), dar în final se trezesc într-un cort în Lituania, a descris ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis drumul migranţilor ilegali prin Belarus în Lituania, informează sâmbătă TASS, potrivit Agerpres.
“Pentru 15.000 de euro ajungeţi în UE şi vă pomeniţi într-o tabără de corturi, unde veţi continua să staţi, pentru că Lituania nu vă poate lăsa să treceţi mai departe”, a declarat ministrul lituanian în faţa jurnaliştilor, ca şi cum s-ar adresa potenţialilor migranţi.
Săptămâna aceasta, Gabrielius Landsbergis a întreprins vizite oficiale în Turcia şi Irak, unde a avut întrevederi cu autorităţile şi a încercat să informeze oamenii ce îi aşteaptă ca migranţi ilegali. “15.000 de euro sunt bani mulţi şi în Lituania”, a subliniat el.
Potrivit mass-media lituaniene, aceasta este suma pe care traficanţii o cer migranţilor ilegali pentru a-i aduce în Europa.
De la începutul anului, la frontiera lituaniano-belarusă au fost arestaţi 2.023 de migranţi ilegali, în special din ţări ale Asiei, de 25 de ori mai mulţi decât în 2020. Autorităţile lituaniene au fost nevoiţi să construiască o tabără de corturi.
La sfârşitul lunii mai, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că ţara lui a constituit o barieră în calea transportării de migranţi ilegali în Lituania vecină, dar că, în condiţiile presiunilor exercitate de Occident asupra regimului de la Minsk, Republica Belarus ar putea să nu mai oprească migranţii ilegali să ajungă în UE.
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
This website uses cookies.
Read More