Macroeconomie

Şeful diplomaţiei ungare cere UE un program ca să ajute ţările din nordul Africii să-şi apere frontierele

Uniunea Europeană trebuie să lanseze un program financiar şi tehnic de anvergură pentru a ajuta ţările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu să-şi apere frontierele, a declarat luni la Barcelona ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Este de aşteptat să crească şi presiunea migraţiei din regiunile sudice ale Africii, a notat Szijjarto în cadrul Forumului Regional (reuniunea miniştrilor de Externe) al Uniunii pentru Mediterana.

“În timp ce Europa se confruntă cu mai multe provocări simultan, pe continent sosesc tot mai mulţi migranţi, deja din trei direcţii diferite”, a subliniat ministrul de externe ungar.

Acesta a menţionat că poziţia guvernului ungar a rămas neschimbată, şi anume că în loc de a fi încurajate să-şi părăsească ţările, persoanele în dificultate trebuie ajutate prin eliminarea cauzelor de bază ale migraţiei în statele de origine.

Europa trebuie să urmărească oprirea migraţiei cât mai departe posibil de graniţele sale, scop în care cooperarea efectivă cu ţările Africii de nord este indispensabilă, a explicat Szijjarto.

“Nu este o exagerare să spunem că securitatea Uniunii Europene începe cu securitatea şi stabilitatea Africii de nord”, a insistat el.

Ministrul de externe ungar a îndemnat Uniunea Europeană, având în vedere importanţa crucială a acestei probleme, să-şi “elibereze sprijinul financiar de toate precondiţiile politice artificiale”. El s-a referit în acest sens la Egipt, care în ultimii cinci ani a pus capăt migraţiei, dar nu a avut acces la fonduri ale UE “din cauza unor chestiuni legate de drepturile omului”.

Szijjarto a cerut de asemenea oprirea sprijinului pentru ONG-urile implicate în transportul maritim de migranţi, afirmând că acţiunile acestora subminează eforturile ţărilor partenere de a-şi apăra frontierele.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

18 minute ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

23 de minute ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

28 de minute ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

28 de minute ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

30 de minute ago

Exerciţii militare: Rusia cere Poloniei să redeschidă graniţa cu Belarus

Rusia a cerut joi Poloniei să îşi reconsidere decizia de a închide graniţa cu Belarus,…

31 de minute ago

This website uses cookies.

Read More