Update articol:

Şeful executivului din Hong Kong şi-a exprimat sprijinul pentru o lege în favoarea cuplurilor LGBT

John Lee. Photo: GovHK.

Şeful executivului din Hong Kong, John Lee, şi-a exprimat marţi sprijinul pentru un proiect de lege care să recunoască drepturile cuplurilor de acelaşi sex, în pofida opoziţiei din partea partidelor pro-Beijing ce ar putea face ca acesta să eşueze, informează AFP, potrivit Agerpres.

Administraţia lui a propus în iulie un text menit să recunoască unele drepturi pentru cuplurile de acelaşi sex ale căror căsătorii au fost înregistrate în străinătate.

Această propunere a suscitat critici aproape unanime din partea deputaţilor pro-Beijing, care domină parlamentul local din Hong Kong. La rândul lor, militanţii LGBT+ afirmă că aceasta nu merge suficient de departe.

Cea mai înaltă instanţă din Hong Kong a ordonat guvernului local să creeze un “cadru alternativ” pentru cuplurile LGBT+, după ce anulase o tentativă de recunoaştere a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în 2023.

A nu formula o propunere alternativă riscă prin urmare să meargă “împotriva statului de drept (…). A încălca statul de drept ar duce la consecinţe grave”, a declarat John Lee în faţa jurnaliştilor. Guvernul va respecta decizia finală a parlamentului, a adăugat el.

În 2023, justiţia hong-kongoneză a definit căsătoria ca fiind “rezervată cuplurilor heterosexuale”, poziţie reiterată marţi de şeful executivului.

Militanţii LGBT+ afirmă că textul, care nu acoperă drepturile legate de probleme medicale şi dreptul de a lua decizii după decesul unuia dintre parteneri, nu răspunde cerinţelor curţii de justiţie.

Regiunea administrativă specială Hong Kong dispune de propriul parlament şi de o mini-Constituţie care îi garantează un “mare grad de autonomie”.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este legală în China.

Însă la Hong Kong, sprijinul pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex a crescut în ultimii zece ani, ajungând la 60%, potrivit unui sondaj din 2023.