Categories: International

Şeful FMI spune că nu doar băncile centrale trebuie să combată inflaţia

Nu doar oficialii băncilor centrale trebuie să combată inflaţia ci şi alţi decidenţi au un rol important de jucat, inclusiv prin creşterea vaccinării, pentru a pune punct pandemiei de COVID-19, a declarat vineri directorul Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, într-un panel virtual la Forumul de la Davos, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Georgieva a subliniat că este important pentru oficialii băncilor centrale să se bazeze pe date statistice în răspunsul lor la inflaţie şi să comunice în mod clar orice înăsprire a politicii monetare. Dar este la fel de important ca şi alţi decidenţi să răspundă, în special prin intensificarea eforturilor de a creşte rata vaccinării în întreaga lume.

“În primul rând, trebuie să recunoaştem importanţa combaterii pandemiei”, a spus Kristalina Georgieva, menţionând faptul că 86 de ţări din întreaga lume nu au atins o rată de vaccinare de cel puţin 40% din populaţia lor până la finele lui 2021.

De asemenea, directorul FMI a spus că inflaţia este un fenomen care are un caracter specific fiecărei ţări şi răspunsul politic este mai complicat în 2022 decât în 2020, primul an al pandemiei. “Aşa că nu putem avea aceeaşi politică peste tot. Trebuie să fie specifică fiecărei ţări. Şi asta ne complică şi mai mult munca”, a spus Kristalina Georgieva.

Referindu-se la intenţia Rezervei Federale americane de a începe să majoreze dobânzile, Georgieva a apreciat că Fed acţionează în mod responsabil pentru că inflaţia în SUA devine o problemă economică şi socială. În acest context, Georgieva a îndemnat ţările cu un nivel ridicat al datoriilor denominate în dolari să încerce să îşi extindă maturităţile şi să o ia înaintea turbulenţelor care ar putea apărea după ce Fed va începe să înăsprească politica monetară. “Mesajul nostru către ţările cu un nivel ridicat al datoriilor denominate în dolari este “acţionaţi acum”. Dacă puteţi extinde maturităţile, vă rog să o faceţi”, a spus Georgieva.

Fondul Monetar Internaţional urmează să dea publicităţii, în data de 25 ianuarie, noile sale estimări revizuite privind evoluţia economiei mondiale. Luna trecută Georgieva a declarat că se aşteaptă ca FMI să îşi revizuiască estimările după o explozie a numărului de cazuri de infecţie cu Covid-19 din cauza variantei Omicron.

Articole recente

Ucraina a primit rachete Harpoon din Danemarca şi obuziere cu autopropulsie, anunţă ministrul apărării

Ucraina a început să primească rachete antinavă Harpoon din Danemarca şi obuziere cu autopropulsie din…

16 minute ago

Iranul dezvăluie o bază subterană pentru drone militare

rmata Iranului a dezvăluit sâmbătă detalii ale unei baze subterane pentru drone militare, au relatat…

2 ore ago

Proiectele energetice nucleare şi transportul de cereale, abordate în discuţiile dintre premierul Ciucă şi o delegaţie a Senatului SUA

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a primit sâmbătă o delegaţie a Senatului SUA condusă de Robert Portman,…

2 ore ago

Ucraina: Fostul preşedinte Poroşenko spune că i s-a refuzat ieşirea din ţară, evocând un risc de rupere a ”armistiţiului politic”

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko - rival al actualului şef de stat Volodimir Zelenski -…

2 ore ago

Iranul a confiscat două petroliere grecești, după ce Grecia a confiscat o navă cu petrol iranian, pe care vrea să îl trimită în SUA

Forțele iraniene au confiscat vineri două petroliere grecești în Golf, la scurt timp după ce…

3 ore ago

Nicuşor Dan: Angajatul Direcţiei Urbanism suprins pe camere fugind, angajat prin transfer la Primăria Sectorului 3

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că angajatul Direcţiei Urbanism surprins pe camerele de…

4 ore ago